Producătorii auto, OBLIGAŢI să scoată bani din buzunar pentru a indeplinii noile reguli ale UE

Postat la 09 noiembrie 2017 100 afişări

Comisia Europeană a propus, miercuri, reducerea emisiilor de dioxid de carbon ale autoturismelor şi autoutilitarelor noi cu 30% până în 2030 şi cu 15% până în 2025.

Producătorii auto, OBLIGAŢI să scoată bani din buzunar pentru a indeplinii noile reguli ale UE

Potrivit planului, autoturismele şi autoutilitarele vor fi nevoite să emită cu 15% mai puţin dioxid de carbon până în 2025 comparativ cu 2021 şi cu 30% mai puţin până în 2030.

„Propunerea de reducere cu 30% a emisiilor maşinilor de pasageri este ambiţioasă şi realistă”, a transmis Comisia.

Comisia a admis că schimbările tehnice necesare ar genera costuri mai mari de producţie care ar mări preţul vehiculelor, pe termen scurt.

Iniţiativa pune mai multă presiune pe producători pentru a dezvolta mai multe vehicule electrice şi hibride, notează BBC News.

Pentru o maşină nouă înregistrată în 2030, costul adiţional de producţie ar fi de 1.000 de euro. Pentru o camionetă înregistrată în 2030, costul adiţional ar fi de 900 de euro. „Totuşi, costurile sunt mult mai mici faţă de combustibilul economisit”, a precizat Comisia.

De asemenea, CE vrea să introducă o schemă de stimulente de încurajare a companiilor pentru a produce emisii mult mai mici sau chiar zero.

Guvernele statelor din Uniunea Europeană şi Parlamentul European trebuie să decidă asupra propunerilor Comisiei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.