Procesul lui Călin Georgescu a fost amânat din cauza protestului magistraţilor

Autor: Laura Buciu Postat la 30 septembrie 2025 22 afişări

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au amânat judecarea dosarului în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară, după ce au considerat că nu procesul în nu era „o urgenţă”.

Procesul lui Călin Georgescu a fost amânat din cauza protestului magistraţilor

Amânarea vine pe fondul protestelor magistraţilor.

Este pentru a doua oară când judecătorii amână acest proces, după amânarea din 1 septembrie, scrie gandul.ro.

Până la finalul protestului, doar dosarele în care trebuie să se pronunţe cu privire la drepturi şi libertăţi, adică arestări preventive sau prelungiri de măsuri preventive, vor fi judecate.

Călin Georgescu va încerca să conteste rechizitoriul şi să întoarcă dosarul la procurori, urmând să se decidă prelungirea ori înlocuirea măsurii de control judiciar care îl vizează.

Georgescu, care s-a plasat pe primul loc la primul tur al alegerile prezidenţiale anulate din 2024, este acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, şi pentru promovarea, în public, a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată, începând din iunie 2020.

Fostul candidat prezidenţial se află sub control judiciar din 26 februarie 2025, având interdicţia de a candida la alegerile prezidenţiale repetate în mai 2025, de a părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi de a mai posta pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

El este acuzat şi pentru că a efectuat salutul legionar în public şi că l-ar fi imitat pe mareşalul Ion Antonescu. Potrivit legii, promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Pe numele fostului candidat prezidenţial naţionalist mai sunt deschise şi alte anchete la Parchetul General. Georgescu va cere întoarcerea dosarului la Parchet pe motiv ca probele procurorilor nu sunt solide. El este acuzat şi şi trimis în judecată pentru complicitate la acţiuni împotriva ordinii constituţionale după ce ar fi plănuit o acţiune de destabilizare în Capitală, împreună cu Horaţiu Potra şi mercenarii lui.

Potrivit comunicatului Ministerului Justiţiei, autorităţile din Emiratele Arabe Unite au confirmat arestarea, la solicitarea statului român, a lui Horaţiu Potra, a fiului şi nepotului său, aflaţi pe teritoriul acestui stat. Cei trei se află în prezent în custodia autorităţilor din Emirate, în vederea parcurgerii procedurilor judiciare de extrădare. Liderul mercenarilor ar putea fi extrădat din Dubai pentru a fi judecat alături de Georgescu.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
proces,
georgescu,
amânare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.