Prin canadianul Mark Carney, tentaculele băncii americane Goldman Sachs prind Banca Angliei

Postat la 28 noiembrie 2012 62 afişări

Mark Carney, şeful băncii centrale a Canadei şi viitorul guvernator al Băncii Angliei, este cunoscut pe scena mondială ca un reglementator ferm care i-a obligat pe unii dintre cei mai puternici directori financiari să-şi facă băncile mai puţin riscante, chiar cu costul unor profituri mai mici.

Pe de altă parte, cu alegerea lui Carney la conducerea băncii centrale britanice, Goldman Sachs, una dintre cele mai influente, dar şi blamate din lume, îşi poate adăuga încă un star pe lista foştilor directori care au ajuns la şefia celor mai importante instituţii financiare din lume, scrie Le Monde. Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, a fost vicepreşedinte şi director executiv la celebra bancă americană. Carney a petrecut 13 ani ca director de top în subsidiarele Goldman din Londra, Tokio, New York şi Toronto. El a fost implicat chiar în scandalul crizei financiare din Rusia din 1998. Goldman a fost acuzată că, în timp ce consilia guvernul de la Moscova, paria contra posibilităţii ca Rusia să-şi ramburseze datoriile. Dar ce îl recomandă pe Carney pentru şefia Băncii Angliei sunt măsurile luate sub conducerea lui de banca centrală a Canadei, care au ajutat economia, una dintre cele mai mari din lume, să reziste crizei financiare şi să evite recesiunea. Exemplul Canadei a influenţat politicile Marii Britanii.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/prin-canadianul-mark-carney-tentaculele-bancii-americane-goldman-sachs-prind-banca-angliei-10355786
10355786
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.