Primul tren electric fabricat în România circulă pe ruta Bucureşti – Constanţa. O călătorie costă 40 de lei

Postat la 02 august 2014 129 afişări

Primul tren electric fabricat în România circulă pe ruta Bucureşti – Constanţa. O călătorie costă 40 de lei

Primul tren electric fabricat în România, Hyperion, de compania Softronic din Craiova, circulă de la 1 august până la 13 septembrie, pe ruta Bucureşti – Constanţa, preţul unei călătorii fiind cu 20 de lei mai ieftină decât la CFR Călători. Cursele vor fi operate de compania de transport a Softronic – Softrans.

Trenul dotat cu aer condiţionat şi internet gratuit, va circula pe ruta Craiova-Bucureşti-Constanţa şi retur. Preţul unui bilet Craiova – Bucureşti este de 40 de lei, o călătorie Bucureşti – Constanţa costă 40 de lei, iar un bilet Craiova – Constanţa costă 70 de lei. Trenul Hyperion, care se deplasează cu o viteză de 160 de kilometri pe oră, va face aproximativ şase ore de la Craiova la Bucureşti, respectiv două ore de la Bucureşti la Constanţa.  Plecările din Craiova sunt în fiecare zi de la ora 5:30, iar din Constanţa de la ora 14:20.

La CFR Călători preţul unei călătorii pe ruta Bucureşti – Constanţa este de 62 de lei la clasa a II-a şi 92 de lei la clasa I. CFR a introdus la începutul lunii iulie patru trenuri InterRegio care circulă zilnic pe ruta Bucureşti – Constanţa, la o viteză maximă de 160 de kilometri pe oră, fără opriri intermediare, durata călătoriilor fiind estimată la două ore.

Citiţi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/primul-tren-electric-fabricat-in-romania-circula-pe-ruta-bucuresti-constanta-o-calatorie-costa-40-de-lei-13023672
13023672
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.