Congresul SUA a plecat în vacanţă fără să adopte un pachet legislativ privind imigraţia clandestină

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 01 august 2014 40 afişări

Congresul american se pregătea să plece în vacanţă, joi, fără să fi adoptat un pachet legislativ urgent reclamat de către Barack Obama cu scopul de a face faţă sosirii a mii de minori ca imigranţi clandestini pe la frontiera cu Mexicul, o criză umanitară extrem de politizată.

Camera Reprezentanţilor, dominată de către republicani, a anulat joi un vot prevăzut în acest sens, după ce Barack Obama a ameninţat că va opune, oricum, un vot de veto. Însă Congresul a intrat în vacanţă începând de joi seara şi până pe 8 septembrie, iar republicanii au recunoscut că nu există vreun compromis de ultim moment.

"Există numeroase acţiuni pe care preşedintele poate şi este necesar să le întreprindă încă de pe acum, fără ca membrii Congresului să fie nevoiţi să acţioneze, în vederea securizării frontierelor şi pentru ca aceşti copii să fie trimişi rapid şi în securitate în ţările lor", au declarat John Boehner, preşedintele Camerei, alături de alţi lideri republicani, citaţi într-un comunicat-surpriză.

Barack Obama a cerut pe 8 iulie Congresului să aloce în regim de urgenţă fonduri suplimentare în valoare de 3,7 miliarde de dolari în vederea consolidării mijloacelor poliţiei la frontieră, accelerării procedurilor de expulzare şi suplimentării cu câteva mii a numărului de paturi în centre de retenţie şi cămine care găzduiesc familii şi copii fără documente.

Dar suma a fost respinsă de către congresmeni. Ea reprezintă echivalentul bugetului anual alocat unui număr de aproximativ 21.000 de poliţişti însărcinaţi cu supravegherea frontierei americane (Border Patrol).

Camera a avertizat că acceptă să voteze pentru o fracţie din această sumă (659 de milioane de dolari) şi a formulat un amendament controversat la o lege din 2008 privind traficul de persoane. Însă congresmeni apropiaţi Tea Party au apreciat că factura este şi de această dată prea mare şi au respins textul în ultimul moment.

Legea din 2008 le oferă minorilor care provin din ţări care nu au frontiere comune cu Statele Unite mai multe drepturi decât le oferă copiilor provenind din Mexic. Însă republicanii apreciază că este vorba despre o portiţă exploatată de către cei care trimit în Statele Unite zeci de mii de minori cu scopul de a obţine azil.

În practică, nu toţi copiii primesc azil, procedurile durează mai mulţi ani, iar în timp ce aşteaptă să ajungă în faţa unui judecător sunt încredinţaţi unor apropiaţi aflaţi deja în Statele Unite.

Republicanii ar vrea să poată să-i expulzeze mai uşor. Însă majoritatea democraţilor se opune, din motive umanitare.

Peste 57.000 de minori neînsoţiţi au sosit în Statele Unite începând din octombrie, de două ori mai mulţi decât în anul precedent.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
CONGRES,
MIGRARE
/actualitate/congresul-sua-a-plecat-in-vacanta-fara-sa-adopte-un-pachet-legislativ-privind-imigratia-clandestina-13018298
13018298
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.