Primul spaţiu de agrement ce traversează Sectorul 1 al Capitalei de la nord la sud, inaugurat vineri

Autor: Laura Buciu Postat la 26 februarie 2021 162 afişări

Primul spaţiu de agrement ce traversează Sectorul 1 al Capitalei de la nord la sud, inaugurat vineri

Primul spaţiu de agrement care va traversa Sectorul 1 al Capitalei de la nord la sud este inaugurat vineri, anunţă primarul Clotilde Armand. Primul sector de promenadă are o lungime de un kilometru, iar luna viitoare va fi deschis un nou tronson.

Primul sector de promenadă are o lungime de aproximativ un kilometru şi se află în dreptul străzilor Madrigalului şi Gârlei.

Administraţia Domeniului Public Sector 1 a igienizat acest sector, a toaletat arborii, a montat bănci şi coşuri de gunoi şi a amenajat o alee din pietriş pe toată lungimea acestuia.

Primarul Clotilde Armand spune că luna viitoare va fi deschis un nou tronson din Promenada Verde, în dreptul Aleii Mateloţilor.

„Până la sfârşitul acestui mandat ne-am propus finalizarea tuturor celor 25 de kilometri reprezentând întinderea malurilor a trei lacuri aflate pe teritoriul Sectorului 1. Proiectul prevede amenajarea de alei pentru plimbare şi jogging, spaţii pentru sporturi de recreere, pontoane, iluminat nocturn, spaţiu expoziţional etc. Va fi un spaţiu cultural, sportiv, de agrement şi de recreere care va contribui la creşterea calităţii vieţii locuitorilor Sectorului 1 şi nu numai”, scrie primarul Clotilde Armand pe Facebook.

În cadrul proiectului „Promenada Verde", Primăria Sectorului 1 şi-a propus să achiziţioneze trei terenuri în suprafaţă de peste 17.000 mp pe malul Lacului Străuleşti pentru amenajarea unei baze de agrement şi a unor spaţii verzi. Este vorba de trei loturi de teren de 1.676 mp, 560 mp, respectiv 14.870 mp pe Bd. Bucureşti Noi nr. 245, deţinute în prezent de SC Biroul de Turism pentru Tineret SA care şi-a manifestat disponibilitatea de a le vinde administraţiei locale a Sectorului 1, potrivit edilului. Pentru realizarea acestui proiect, Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în şedinţa din 25 februarie 2021, o hotărâre prin care se solicită acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 1 ca, pentru şi în numele municipiului Bucureşti, să achiziţioneze imobilele situate în Bucureşti, bd. Bucureştii Noi nr. 245.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
agrement,
parc,
clotilde armand

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.