Primarul Timişoarei Dominic Fritz a anunţat vineri că va depune o contestaţie la Ministerul Sănătăţii prin care va cere reevaluarea proiectului de finanţare a unei noi maternităţi în Timişoara

Autor: Cosmin Pirv Postat la 20 ianuarie 2023 47 afişări

Primarul Timişoarei Dominic Fritz a anunţat vineri că va depune o contestaţie la Ministerul Sănătăţii prin care va cere reevaluarea proiectului de finanţare a unei noi maternităţi în Timişoara

„Depunem contestaţie la Ministerul Sănătăţii pentru finanţarea noii maternităţi. Solicităm reevaluarea proiectului nostru, pentru că avem un proiect matur, îndeplinim criteriile de evaluare şi nu este deloc clar unde am fost depunctaţi. Ministerul Sănătăţii nu ne-a dat o motivare a punctajului şi asta ne ridică nişte semne de întrebare”, susţine primarul Timişoarei.

Potrivit acestuia, estimările interne ale primăriei arată că punctajul ar fi trebuit să fie mai mare decât cel anunţat de ministru, ceea ce ar fi dus la înadrarea proiectului pe lista câştigătoare.

„Lista câştigătorilor a fost anunţată în dimineaţa zilei de 11 ianuarie, printr-o conferinţă de presă, deşi rezultatele finale au fost raportate pe platforma dedicată PNRR doar în seara zilei respective. În momentul conferinţei de presă a Ministerului, echipele din cadrul Primăriei împreună cu proiectantul, încă pregăteau răspunsurile pentru cererile de clarificări pe care le-a cerut Ministerul Sănătăţii. Nu a fost tocmai un semnal bun”, spune Dominic Fritz.

Acesta subliniază că fondurile din care se vor face investiţiile sunt publice, vin de la Comisia Europeană, şi trebuie să existe o transparenţă a alocării acestor bani.

„Sunt sigur că Ministerul Sănătăţii are fie opţiunea suplimentării fondurilor, fie un fond de urgenţă pentru contestaţii aşa cum ar fi normal în cazul în care există contestaţii întemeiate. De asemenea, mă aştept ca această contestaţie a noastră să fie evaluată de o altă comisie, independentă politic şi de Ministerul Sănătăţii”, mai arată primarul.

El spune că noua maternitate e un proiect important al oraşului, în valoare de 150 milioane de euro, care nu poate fi făcut din bugetul local: „Să scăpăm odată de spitale închiriate şi condiţii improprii”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dominic fritz,
contestaţie,
materinate

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.