Primăria Capitalei vrea să acorde copiilor VOUCHERE pentru aparate dentare/ Proiectul ar putea fi aprobat joi

Postat la 29 mai 2019 49 afişări

Primăria Capitalei vrea să implementeze un nou proiect de acordare a voucherelor pentru aparate dentare destinate copiilor cu vârste între 7 şi 16 ani, după cel de anul trecut. Proiectul, al cărui buget este de aproape 2,3 milioane de lei, ar putea fi aprobat în şedinţa CGMB de joi.

Primăria Capitalei vrea să acorde copiilor VOUCHERE pentru aparate dentare/ Proiectul ar putea fi aprobat joi

„Se aprobă acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere, în valoare de 1.100 de lei elevilor cu vârste între 7 şi 16 ani, cu domiciliul în Municipiul Bucureşti, sau viză de reşedinţă obţinută cu cel puţin şase luni înaintea depunerii cererii de aplicare în proiectul pentru montarea de aparate ortodontice mobile”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa de joi.

Bugetul proiectului denumit „SMILE – Mobile” este de aproape de 2,3 milioane de lei şi se va derula prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

Primăria Capitalei a mai implementat un astfel de proiect şi anul trecut, denumit „Consultaţii stomatologice şi aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucureşti”, iar acum, prin noul proiect, întâietate vor avea elevii care au depus cerere pentru proiectul din 2018, dar nu au apucat să beneficieze de un voucher.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
proiect,
acordare,
aprobare,
capitala

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.