Prima benzinărie Gazprom din România, cap de pod pentru ruşi în Europa de Est

Autor: Dorin Oancea Postat la 05 ianuarie 2013 65 afişări

Compania rusească Gazprom a deschis la Sibiu primul punct de alimentare de pe piaţa locală şi vrea să ajungă până la finele anului la 50 de benzinării.

Benzinăriile Gazprom deschise în România vor fi administrate de NIS, grupul petrolier sârbesc pe care îl controlează.

România este cea de-a doua piaţă europeană în care benzinăriile Gazprom au intrat în funcţiune. La 19 decembrie 2012, prima benzinărie Gazprom a fost deschisă în Serbia. Dezvoltarea în segmentul de retail sub acest brand este planificată inclusiv pentru Bulgaria şi Bosnia-Herţegovina. Până la sfârşitul anului 2013, reţeaua de benzinării a Gazprom în Balcani va ajunge, conform reprezentanţilor companiei, la aproximativ 100 de benzinării.

Benzinăriile vor activa pe segmentul premium al pieţei şi vor avea magazine, restaurante, cafenele, precum şi acces gratuit la internet.

"Dezvoltarea benzinăriilor Gazprom în Balcani este obiectivul nostru strategic. Ne propunem să ne extindem prezenţa în Serbia şi România, iar pasul următor este să intrăm pe piaţa din Bulgaria. Sunt încrezător că în viitorul apropiat reţeaua de benzinării Gazprom va deveni o prezenţă răspândită în Balcani şi va prelua conducerea în piaţă", a spus Alexander Dyukov, preşedintele consiliului de administraţie al Gazprom Neft.

Până în acest moment, Gazprom, prin intermediul NIS, a achiziţionat trei benzinării particulare în România.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/prima-benzinarie-gazprom-din-romania-cap-de-pod-pentru-rusi-in-europa-de-est-10430224
10430224
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.