Preşedintele Nicuşor Dan: Au avut loc discuţii între Guvern şi operatorii de pe piaţa de energie cu privire la preţurile carburanţilor şi o să vedeţi în zilele următoare, într-o săptămână, estimez eu, un set de măsuri

Autor: Roxana Rosu Postat la 19 martie 2026 15 afişări

Preşedintele Nicuşor Dan: Au avut loc discuţii între Guvern şi operatorii de pe piaţa de energie cu privire la preţurile carburanţilor şi o să vedeţi în zilele următoare, într-o săptămână, estimez eu, un set de măsuri

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat joi că Guvernul va lua în termen de o săptămână un set de măsuri în contextul creşterii preţurilor la carburanţi.

”Am discutat despre preţurile carburanţilor în CSAT în urmă cu 10 zile.  Şi primul-ministru şi ministrul de Finanţe şi ministrul Energiei au venit cu diferite scenarii. Între timp, au mai avut loc discuţii între Guvern şi operatorii de pe piaţa de energie şi o să vedeţi în zilele următoare, într-o săptămână, estimez eu, un set de măsuri”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, prezent la Bruxelles cu ocazia reuniunii Consiliului European şi a Summitul Euro.

El a precizat că în problema preţurilor la carburanţi va fi ”o acţiune din partea statului român”.

Preţul carburanţilor în benzinăriile din România creşte în continuare, atât la benzină, cât şi la motorină, cel mai scump sortiment, diesel premium, trecând joi dimineaţă de 10 lei pe litru. Benzina standard se vindea joi cu 8,79-8,81 lei la benzinăriile Petrom din Bucureşti, cu 8,76-8,79 lei la MOL, 8,82-8,87 la Rompetrol şi cu 8,92 lei pe litru la OMV, potrivit platformei peco-online.

  La motorina standard, un litru costă 9,4 lei la Petrom, 9,54 lei la OMV, 9,32-9,35 lei la MOL şi 9,36-9,38 lei la Rompetrol. 

Comparativ cu luna trecută, preţul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 11%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 42 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile, arată datele peco-online. În cazul motorinei, preţul mediu s-a majorat cu 13%, un plin (50 de litri) costând astăzi cu 53 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile. 

 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ministru,
carburanti,
preturi,
energie
GALA Women in Power 2026
COVER STORY. Dincolo de boardroom. Cum arată hobby-urile femeilor lider din România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.