Preşedintele Joe Biden anunţă majorarea salariului minim din cadrul agenţiilor federale: Sute de mii de americani vor înregistra o creştere salarială dublă. Ce implică decizia

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 28 aprilie 2021 32 afişări

Preşedintele Joe Biden anunţă majorarea salariului minim din cadrul agenţiilor federale: Sute de mii de americani vor înregistra o creştere salarială dublă. Ce implică decizia

Preşedintele american Joe Biden a semnat un ordin executiv prin care a crescut astfel salariul minim din cadrul agenţiilor federale, angajaţii care lucrează sub contracte guvernamentale primind astfel 15 dolari pe oră, scrie NBC News.

Decizia liderului de la Casa Albă vine pe măsură ce eforturile sale de a convinge Congresul să aprobe majorarea salariului federal minim de la 7,25 dolari la 15 dolari pe oră continuă să stagneze.

Creşterea este construită pe baza unui ordin executiv semnat în 2015 de preşedintele Barack Obama, care a crescut salariul minim pentru contractorii federali. De altfel, Biden a prioritizat creşterea salariului minim la nivel naţional, de vreme ce nivelul acestuia a rămas din 2009 la 7,25 dolari pe oră.

În ultimul deceniu, sindicatele americane au încercat constant să obţină o majorare la 15 dolari pe oră care s-ar aplica câtorva milioane de cetăţeni, însă schimbările politice din fruntea ţării şi lipsa de consens din cadrul Congresului le-au îngreunat tot mai mult sarcina.

Un studiu publicat în februarie de Biroul pentru Bugetul Congresului a arătat că majorarea la 15 dolari pe oră a salariului federal ar putea scoate din sărăcie un milion de oameni pe parcursul următorilor patru ani. Totuşi, studiul mai spune că mişcarea ar rezulta în pierderea a 1,4 milioane de locuri de muncă, crescând deficitul bugetului de stat cu 54 de miliarde de dolari între 2021 şi 2023, fapt ce ar rezulta în preţuri mai mari pentru bunuri şi servicii.

Un oficial al administraţiei Biden a declarat că nu poate oferi numărul exact al oamenilor care vor beneficia de pe urma ordinului executiv, însă a estimat că vor înregistra creşteri salariale „câteva sute de mii” de americani.

Între timp, preşedintele SUA se pregăteşte să propună o dublare a taxelor pe câştigurile de capital până la 39,6%, ducând totalul taxelor până la 43,4% după corelarea cu actuala taxă pe veniturile de investiţii. Proiectul implică majorarea impozitului pe câştigurile de capital de la 20% la 39,6% pentru cei care câştigă un milion de dolari sau mai mult.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.