Premierul Nicolae Ciucă, întrevedere cu o delegaţie a CONAF pe tema reducerii abandonului şcolar

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 14 noiembrie 2022 29 afişări

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut luni, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegaţie a Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) condusă de Cristina Chiriac, agenda discuţiei fiind centrată pe reducerea abandonului şcolar în România.

Premierul Nicolae Ciucă, întrevedere cu o delegaţie a CONAF pe tema reducerii abandonului şcolar

„Şeful Executivului a reamintit că reducerea abandonului şcolar este un obiectiv strategic asumat de Guvern. Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS), un program concret al strategiei România Educată, beneficiază de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în sprijinul copiilor aflaţi în situaţii sociale dificile. În cadrul acestui program, a fost deja iniţiată schema de granturi care se adresează unităţilor de învăţământ gimnazial de stat cu risc ridicat şi mediu de abandon şi părăsire timpurie a şcolii. Fiecare grant are o valoare de maximum 200 de mii de euro şi va fi implementat pe o durată de 3 ani”, anunţă Executivul.

De asemenea, Guvernul implementează Programul Naţional „Din grijă pentru copii”, cu o alocare de peste 6 milioane de euro de la bugetul de stat, pentru suportul psiho-emoţional al copiilor şi siguranţa lor, iar sistemul RO-Alert pentru copii dispăruţi, de la lansarea sa, a salvat mii de copii din situaţii dificile. Totodată, la nivelul Executivului, va continua implementarea măsurilor precum asigurarea transportului şcolarilor, programele Masa caldă în şcoli şi Observatorul copilului, alături de sprijinul acordat pentru întoarcerea la şcoală a elevilor, campaniile de reducere a violenţei în şcoli. Săptămâna trecută, a fost lansat apelul de proiecte pentru reţeaua celor 150 de centre de zi pentru copii. Finanţarea pentru construcţia acestor centre a fost inclusă în PNRR şi se ridică la 50 de milioane de euro, fiind asigurată şi funcţionarea centrelor în primii doi ani.

„Pentru rezultate concrete în reducerea abandonului şcolar şi a consecinţelor sale sociale, este nevoie de o abordare integrată, din mai multe perspective. În acest sens, soluţia evidenţiată în discuţia cu reprezentanţii CONAF, privind crearea unui Comitet pentru prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, va contribui la coerenţa măsurilor de care copiii au nevoie. Avem nevoie de coordonarea eforturilor guvernamentale cu cele ale partenerilor sociali, mediului privat, antreprenoriatului românesc şi autorităţilor locale”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Din partea Guvernului, alături de prim-ministrul Nicolae Ciucă, la întrevedere au participat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, reprezentanţi ai altor ministere şi autorităţi publice cu responsabilităţi în domeniu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciucă„abandon şcolar,
conaf,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.