Praktiker România: vânzări de 23 milioane de euro în primul trimestru

Autor: Ioana Mihai Postat la 02 mai 2012 54 afişări

Reţeaua de tip do-it-yourself Praktiker a înregistrat în primul trimestru al acestui an vânzări de 23.1 milioane euro, iar luna martie a adus o uşoară îmbunătăţire a vânzărilor.

Conform oficialilor companiei, în prima parte a acestui an s-a înregistrat o stabilizare a vânzărilor înregistrate atât pe piaţa locală, cât şi la nivel de grup. Măsurile de eficientizare a operaţiunilor, implementate anul trecut, au contribuit semnificativ la frânarea scăderii vânzărilor, compania reuşind să îşi îmbunătăţească profitabilitatea şi să îşi reducă pierderile la nivelul diviziei internaţionale, din care face parte şi business-ul din România.

"Urmărim o consolidare a poziţiei deţinute de companie în România, dar şi o aliniere a strategiei de business la realităţile curente ale pieţei", declară Michael Krahn, country manager Praktiker România.

Cu toate că vânzările grupului în Germania au cunoscut o creştere de 3,7% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, contextul economic dificil de pe celelalte pieţe pe care Praktiker este prezent a afectat rezultatele diviziei internaţionale a companiei. Evoluţiile negative ale cursului valutar au contribuit cu o treime la scăderea vânzărilor internaţionale ale grupului.

Compania îşi propune o abordare diferenţiată a business-ului în diferitele ţări în care este prezentă şi o adaptare a strategiei în funcţie de specificul pieţei. "Un astfel de model a fost deja implementat în Germania, cu rezultate favorabile care s-au tradus printr-o creştere a vânzărilor. în Germania, Praktiker a mizat pe o repoziţionare şi o restructurare a operaţiunilor şi a liniei de produse, iar modelul acesta va fi probabil adaptat şi implementat în celelalte ţări în care compania are operaţiuni", declară Michael Krahn, Country Manager Praktiker România.

Grupul Praktiker continuă investiţiile în extinderea reţelei, două noi magazine fiind deschise la începutul acestui an, în Polonia şi Grecia. La sfârşitul primului trimestru, divizia internaţională a Grupului Praktiker opera 111 magazine, cu trei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. România este ţara cu cele mai multe magazine ale diviziei internaţionale Praktiker (27), urmată de Polonia (25) şi Ungaria (19).

În 2012, Praktiker aniversează 10 ani de la intrarea pe piaţa din România, prilej cu care a lansat campania de comunicare integrată "Idei de 10", care îşi propune să încurajeze creativitatea românilor şi să premieze ideile inedite de DIY.Praktiker, cu o ofertă de peste 40.000 de produse, are în România un nivel de notorietate de peste 97%, operând 27 magazine în 23 de oraşe din ţară.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/praktiker-romania-vanzari-de-23-milioane-de-euro-in-primul-trimestru-9586648
9586648
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.