Povestea unui hobby început în perioada pandemiei şi care acum se transformă într-o afacere cu acte-n regulă

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 10 martie 2021 1631 afişări

Sunt mici şi se lipesc acolo unde este mai mare nevoie de ele, de o gură de oxigen şi de o pată de culoare. Poartă numele Ierbar, adică un start-up românesc proaspăt ca plantele pe care le promovează, lansat în ianuarie 2021. A început ca un hobby în perioada pandemiei şi continuă acum ca o afacere cu acte-n regulă.

Radu Firicel este sculptor şi el este cel care a creat o serie de minighivece pentru plantele sale, fără să se gândească neapărat la o afacere. George Axinte este antreprenor, aşa că nu a fost greu să remarce potenţialul acestei idei şi să construiască un brand în jurul ei. „Anul 2021 este un an de test din toate punctele de vedere.

Vom încerca să punem în practică cât mai multe idei. În acelaşi timp, vom fi atenţi la feedbackul clienţilor, pentru a crea un produs unic şi funcţional. Pe primul plan se află obiectivul de a deveni cât mai vizibili pentru potenţialii noştri clienţi şi avem în plan eficientizarea ratei de conversie. Pe planul următor, se situează colaborarea cu alţi manufacturieri, pentru a susţine piaţa locală de hand-craft”, spun cei doi antreprenori. Ierbar este un proiect care completează altele din portofoliul celor doi, George Axinte fiind şi cofondator al companiei Bionativ, care deţine lanţul de magazine naturiste Remediu, dar şi asociat al brandului apicol românesc Albeena. Ierbar continuă astfel seria de proiecte cu şi despre natură.

„Ierbar este gândit ca fiind un cadou facil, ce se asamblează în trei paşi: primeşti cadoul, transplantezi plantele în ghivece, le fixezi pe frigider (sau pe orice suprafaţă metalică) şi te bucuri de noii tăi companioni. Se adresează oricărui iubitor de plante, de frumos, pentru cei dragi sau pentru tine”, mai spun Radu Firicel şi George Axinte. Investiţia iniţială pentru Ierbar a fost de aproximativ 10.000 de euro, bani care au mers către site, plante, ambalaje şi materii prime.

Mini-ghivecele sunt produse în România de Radu Firicel, iar plantele sunt importate. „Alegem plante rezistente şi uşor de întreţinut – suculente şi aeriene – pentru a crea o experienţă unică clienţilor atunci când primesc cadoul Ierbar. Astfel, cadoul Ierbar se remarcă printr-un design simplu, curat, uşor de integrat în casele moderne, care te ajută să conturezi un colţ verde. Comercializăm către clienţi prin intermediul Ierbar.ro şi prin intermediul platformelor de socializare.”


Un astfel de cadou Ierbar variază, ca preţ, între 65 de lei – pentru Ierbar Love, şi 99 de lei – pentru Ierbar Trio.


Un astfel de cadou Ierbar variază, ca preţ, între 65 de lei – pentru Ierbar Love, şi 99 de lei – pentru Ierbar Trio. Afacerea încă prinde rădăcini – la propriu şi la figurat – astfel că cei doi antreprenori care o gestionează încearcă să profite de noile tendinţe care se conturează în economie şi în societate. „Anul 2020 a fost un an al schimbării, care a afectat pe toată lumea. Pentru noi, fenomenul work from home a creat noi obiceiuri. Plantele de apartament au revenit în interesul nostru, al tuturor, ajutând astfel la completarea spaţiului în care ne petrecem majoritatea timpului.”

Aşa că acum Radu Firicel şi George Axinte vor, la unisorn, să aducă prin Ierbar nu doar un cadou, ci o experienţă întreagă de reconectare cu plantele şi cu natura.

Radu Firicel () şi George Axinte (^), fondatorii Ierbar: „Ierbar este gândit ca fiind un cadou facil, ce se asamblează în trei paşi: primeşti cadoul, transplantezi plantele în ghivece, le fixezi pe frigider (sau pe orice suprafaţă metalică) şi te bucuri de noii tăi companioni. Se adresează oricărui iubitor de plante, de frumos, pentru cei dragi sau pentru tine.”



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Alexandra Caspruf Jewelry – brand de bijuterii din perle (Bucureşti)

Fondatoare: Alexandra Caspruf

Investiţie iniţială: 500 de euro

Cifră de afaceri în 2020: 50.000 de euro

Prezenţă: online, naţională


Şosete fără pereche – brand de şosete (Bucureşti)

Fondatori: Radu şi Andra Dobrin

Investiţii iniţiale: 8.000 de euro

Prezenţă: online


Magtar – hub comunitar şi de business (Miercurea-Ciuc)

Fondatoare: Reka Vas

Investiţie iniţială: 100.000 de euro

Prezenţă: Miercurea-Ciuc


Hebo Trailers – producător de trailere pentru căsuţe mobile (Miercurea Ciuc)

Fondator: Henrietta Kovács-Szécsi

Cifră de afaceri în 2020: 354.000 lei (72.000 de euro)

Prezenţă: naţională şi internaţională


Zumini – brand de haine pentru mame şi copii (Buzău)

Fondatoare: Alexandra Uzum

Investiţie iniţială: 20.000 de euro

Prezenţă: online



ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.