Povestea iPhone-ului furat. Cum a ajuns telefonul din New York la Yemen

Postat la 24 septembrie 2015 137 afişări

Povestea iPhone-ului furat. Cum a ajuns telefonul din New York la Yemen

În vara anului 2013 Maura şi-a pierdut iPhone-ul în timp ce era la o petrecere în Hamptons. Când a ajuns acasă, a activat funcţia Find My iPhone, dar telefonul era închis şi nu l-a putut localiza, dar a avut grijă să selecteze funcţia să primească un mail atunci când telefonul este pornit.

Peste două zile a primit un mail. Telefonul a fost repornit, se afla la o distanţă de 140 km. A sunat, dar nu a răspuns nimeni, apoi telefonul a rămas închis încă două saptămâni.

A apărut din nou tocmai în Sana'a, Yemen. Şi tot atunci au început să apară şi fotografiile în contul iCloud.  Fotografii obişnuite: peisaje, selfie-uri, poze cu mâncare, fotografii cu membrii familiei. Mai târziu, Maura a avut parte de o surpriză. Au început să apară poze cu arme de foc. Într-o fotografie erau ilustrate nu mai puţin de 17 mitraliere Kalashnikov, în alta era înfăţişat un băieţel ce se juca cu o mitralieră mai mare decât el.

Peste 300 de fotografii au fost încărcate în iCloud de când Maura şi-a pierdut telefonul.  Pe lângă asta, în contul de Skype şi-au făcut apariţia adnotări şi propoziţii scrise în limba arabă. A contactat pe cineva care ar putea să-i traducă textele. A descoperit că erau propoziţii banale, glume şi i-a explicat că există o cultură a armelor de foc în Yemen.

Conform Small Arms Survey, firmă de cercetare din Elveţia, clasează Yemen-ul pe locul doi din lume din punct de vedere al numărului de arme deţinute de cetăţeni. În medie, în Yemen se află 55 de arme la 100 de cetăţeni.

În septembrie 2013 imaginile au încetat să mai apară în contul de iCloud.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/povestea-iphone-ului-furat-cum-a-ajuns-telefonul-din-new-york-la-yemen-14740964
14740964
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.