Povestea clujeancei care a mers pe urmele tuaregilor, supranumiţi ”oamenii albaştri ai deşertului”

Postat la 11 ianuarie 2017 134 afişări

Povestea  clujeancei care a mers pe urmele tuaregilor, supranumiţi ”oamenii albaştri ai deşertului”

O clujeancă a mers pe urmele tuaregilor, supranumiţi ”oamenii albaştri ai deşertului”, în Niger şi a locuit timp de săptămână în luna decembrie 2016 la un localnic din oraşul Agadez, relatează corespondentul MEDIAFAX.

În urma experienţei africane, Marcela Câmpian vrea să genereze în România conceptul de turism solidar, astfel încât vizitatorii să plătească serviciile oferite de locuitorii unor zone mai puţin exploatate din punct de vedere turistic, cazare şi masă, la tarif de hotel şi restaurant.

Marcela Câmpian a sărbătorit Ziua Naţională a Nigerului, 18 decembrie, marcată anual prin rotaţie în fiecare dintre cele opt regiuni ale ţării, în oraşul Agadez, considerat capitala neoficială a tuaregilor, unde a ajuns de la Paris cu un avion alături de 75 de turişti din Franţa. Pentru Niger, vizele se pot obţine doar de la ambasadele României din Paris şi Moscova, întrucât nu există relaţii diplomatice între ţara noastră şi Niger.

”Am mers în Niger să descopăr tuaregii, o populaţie mitică, supranumiţi oamenii albaştri ai deşertului, pentru că poartă, într-un fel distinctiv, turbane din lână vopsite în albastru –indigo, iar în contact cu pielea lor aceasta luceşte în albastru. Tuaregii sunt împrăştiaţi, în special, pe teritoriul în cinci state din Africa – Niger, Ciad, Mali, Libia şi Algeria. Vroiam să merg pe urmele loc încă de acum 11 ani, când am fost prima oară în Niger, dar nu am am avut ocazia să merg atât de aproape. Am ajuns în Agadez, împreună cu Laura Oşean, medic din Bucureşti, iar timp de o săptămână, în perioada 13 – 20 decembrie 2016, am locuit în casa unui localnic, capul familiei având trei soţii şi 25 de copii. Fiecare soţie era de altă etnie, niciuna nefiind din etnia lui. Cred că acesta este cel mai elocvent exemplu despre ce înseamnă multiculturalism. Acolo am mâncat, la comun, cu mâna, din tava de cuş-cuş cu legume şi carne de capră”, a povestit clujeanca.

Ea a primit un permis din partea autorităţilor să iasă din Agadez şi a dormit o noapte într-un sat tradiţional tuareg, dar a vizitat în oraş şi moscheea construită din pământ cu paie în anul 1500, care face parte din patrimoniul UNESCO.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
desert,
oameni,
niger,
timp,
mediafax,
turism,
paris

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.