Porturile constănţene, redeschise, sâmbătă, după îmbunătăţirea vremii

Autor: Cătălin Legănel Postat la 07 februarie 2015 32 afişări

Porturile constănţene au fost redeschise, sâmbătă, în urma îmbunătăţirii condiţiilor meteorologice, după ce toate operaţiunile fuseseră sistate de vineri, din cauza vântului foarte puternic.

Astfel, potrivit Căpităniei Zonale Constanţa, manevrele în portul Mangalia au fost reluate până la orele prânzului, în timp ce operaţiunile portuare în Constanţa Nord, Constanţa Sud - maritim şi fluvial şi Midia au fost reluate în jurul orei 14.00.

Manevrele navelor au fost suspendate aproape 24 de ore din cauza vântului foarte puternic, ce sufla, la rafală, cu viteze de 70 - 80 km/h.

De asemenea, din acelaşi motiv fusese restricţionată şi deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, şi în acest caz activitatea fiind reluată complet tot în cursul după-amiezii de sâmbătă.

Judeţul Constanţa a fost, ca întreaga jumătate sudică a ţării, sub atenţionare cod galben de ninsoare şi vânt, de vineri după-amiază până sâmbătă la ora 11.00. Meteorologii au emis, sâmbătă, o informare de vreme rea, valabilă duminică în toată ţara, când se vor semnala ninsori, răcire accentuată şi intensificări ale vântului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PORTURI,
VREME,
/actualitate/porturile-constantene-redeschise-sambata-dupa-imbunatatirea-vremii-13809219
13809219
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.