Ponta: Nu avem Codul Fiscal, dar avem Cod de procedură; adică avem căruţa, dar nu avem caii

Autor: Alina Novaceanu Postat la 21 iulie 2015 36 afişări

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că până la 1 septembrie se va găsi o formulă constituţională pentru adoptarea Codului Fiscal şi reducerea TVA, fără să precizeze care va fi această formulă şi a arătat că a fost promulgat Codul de procedură fiscală, adăugând:"Adică avem căruţa, nu avem caii"

"În primul rând, mă bucur foarte tare că avem promulgată legea amnistiei fiscale, pentru că îndreptăm o serie de greşeli legislative şi de aplicare din 2010 încoace. În al doilea rând, nu ştiu dacă să mă bucur sau nu, dar înţeleg că avem Codul de Procedură Fiscală. Nu avem Codul Fiscal, dar avem Codul de procedură fiscală. Adică avem căruţa, dar nu avem caii. Poate aşa se lucrează nemţeşte, nu ştiu sau româneşte", a spus Ponta.

El a adăugat că până la urmă Codul Fiscal este un document bun şi până la 1 septembrie se va găsi o formulă constituţională pentru adoptarea lui.

"Nu pot să spun decât un singur lucru, că în continuare cred că o decizie politică, sută la sută politică, greşită, afectează, până la urmă dezvoltarea noastră economică. Până la urmă Codul fiscal este un document bun pe termen lung, care din fericire fusese votat de toată lumea, deci avea şi stabilitate politică şi că până la 1 septembrie într-o formulă constituţională o să avem şi Codul Fiscal şi reducerea TVA la 19%. Asta aşteaptă toţi cei care investesc, creează locuri de muncă în România, plătesc taxe în România şi care au contribuit, de fapt, la creşterea economică de peste patru procente de la începutul acestui an", a declarat premierul.

"În rest, politică pentru alţii, eu vreau să fac administraţie şi să-mi fac treaba", a adăugat Ponta.

El nu a precizat care va fi varianta aleasă pentru Codul Fiscal, respectiv ordonanţă, asumarea răspunderii Guvernului sau sesiune extraordinară a Parlamentului.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului spre reexaminare proiectul legii Codului Fiscal, invocând faptul că actul normativ poate fi pus în aplicare numai după o "riguroasă analiză" a implicaţiilor asupra bugetului consolidat.

De asemenea, preşedintele Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind Codul de procedură fiscală, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a anunţat, luni, după şedinţa coaliţiei, că proiectul Codului fiscal este susţinut în forma adoptată de Parlament, iar modalitatea de soluţionare a cererii de reexaminare va fi comunicată de premierul Victor Ponta.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PONTA,
CODUL FISCAL,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/ponta-nu-avem-codul-fiscal-dar-avem-cod-de-procedura-adica-avem-caruta-dar-nu-avem-caii-14619706
14619706
comments powered by Disqus
Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu } Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu }

Într-un articol de copertă recent scriam despre viaţa angajaţilor în open space – observam cât de mici sunt spaţiile alocate angajaţilor în birourile din România, cât de greu este să ne adaptăm la obiceiurile colegilor şi cum, de multe ori, simţim nevoia să facem de acasă lucrurile importante pentru muncă. A trecut doar o lună de atunci, iar glumele „colegului de bancă'' au devenit amintiri, iar open space-ul pare să fi intrat la capitolul istorie. Ce înseamnă experimentul global al muncii de acasă şi care sunt posibilele urmări ale acestuia?

vezi continuarea
ZF.ro
Pandemia aduce schimbări gigant. Era mall-urilor a apus? Pandemia aduce schimbări gigant. Era mall-urilor a apus?
O nouă descoperire schimbă ce ştim despre coronavirus: cum se transmite de fapt virusul
Mediafax
Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus
Top 10 ţări care îşi vor reveni cel mai rapid la finalul pandemiei de coronavirus, potrivit analiştilor
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Experimentul electoral a început. Ordonanța care răstoarnă logica alegerilor a intrat în linie dreaptă Experimentul electoral a început. Ordonanța care răstoarnă logica alegerilor a intrat în linie dreaptă
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.