Lăzăroiu: Am o veste proastă pentru USL, au 63 la sută din fraudele alocaţiilor pentru familii

Postat la 16 august 2011 34 afişări

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, marţi, că aproape 1.800 de dosare pentru alocaţia de sprijinire a familiei, din 3.977 verificate, erau fraudate, iar 63 la sută dintre ele aparţin Uniunii Social Liberale (USL).

Ministrul Muncii a declarat că, în urma unui sondaj realizat pe dosarele pentru acordarea alocaţiilor de sprijinire a familiilor, s-a descoperit că 1.179 de dosare din 3.977 verificate erau fraudate.

"Am o veste bună pentru USL: au 63 la sută în sondaj. Dar am şi o veste proastă: au 63 la sută din totalul fraudelor", a declarat Sebastian Lăzăroiu.

El a precizat că, în urma centralizării datelor, s-a constatat că din cele aproape 1.200 de dosare fraudate, 32 la sută sunt din primării ale PSD, 26 la sută din primării ale PNL, cinci la sută din primării ale PC şi 28 la sută PDL.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
politic,
ajutoare sociale,
lazaroiu,
usl,
fraude
/actualitate/politic/lazaroiu-am-o-veste-proasta-pentru-usl-au-63-la-suta-din-fraudele-alocatiilor-pentru-familii-8626062
8626062
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.