Cor pe doua voci

Postat la 27 octombrie 2009 45 afişări

Campania electorala a inceput cu o noua dilema pentru presedintele Traian Basescu; pe langa disputele pe care le are cu Parlamentul privind nominalizarea la postul de premier a lui Lucian Croitoru, presedintele urmeaza sa primeasca la semnare si decretul de numire a judecatoarei Lidia Barbulescu in functia de presedinte al Inaltei Curti de Justitie si Casatie.

Fosta presedinta a CSM, Barbulescu s-a remarcat ca un critic vocal al presedintelui Traian Basescu si al fostului ministru Monica Macovei. Judecatoarea Barbulescu era deja interimar al postului de presedinte ICCJ de luna trecuta, dupa pensionarea titularului de drept, Nicolae Popa, si a fost singura care a primit avizul sectiei de judecatori a CSM pentru acest post dintre cei cinci candidati.

Desi reactivarea unui conflict cu Justitia nu este exclusa, presedintele poate amana semnarea decretului de numire in functie al judecatoarei Barbulescu.

Insa, pentru a-si respecta amenintarile anterioare, presedintele va fi nevoit sa vina cu o noua propunere pentru postul de premier dupa ce Lucian Croitoru - potrivit tuturor asteptarilor - va fi invalidat la votul din Parlament.

Pe de alta parte,strategia opozitiei palamentare in disputa cu seful statului si PD-L este de a clona orice initiativa cu potential electoral, punand tabara adversa in situatia de a critica un proiect cu aproximativ aceleasi prevederi, doar cu alti initiatori.

Astfel, mai intai, PSD a anuntat ca va inainta un proiect de lege de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor - motivul pentru care premierul Emil Boc sustine ca a fost demis de catre Parlament fiind ca urma sa-si asume raspunderea pentru legea salarizarii unitare.

Acum, PNL a anuntat un proiect de lege care sa reduca numarul de parlamentari la 316, in ton partial cu referendumul initiat de presedintele Basescu cu privire la desfiintarea Senatului si reducerea numarului de deputati la 300. La prima vedere, ambele demersuri au gradul lor de inutilitate: referendumul initiat de presedinte nu are consecinte juridice, iar modificarea ceruta de PNL trebuie promulgata de seful statului, fiind greu de crezut ca acesta din urma va si da curs solicitarii. Insa ambele vor fi prezente in spatiul public, generand atat confuzie in randul electoratului, cat si dezbateri sterile intre politicieni.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/politic/cor-pe-doua-voci-5054429
5054429
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.