Cine va fi urmatorul lider al PDL? Vasile Blaga, in pole position

Autor: Mihai Mitrica Postat la 12 martie 2011 10 afişări

Vasile Blaga si-ar putea anunta in aceasta saptamana decizia de a candida la sefia partidului, in aceeasi perioada in care premierul Emil Boc (si el un potential candidat) se confrunta cu motiunea de cenzura a opozitiei.

Apropierea unui anunt oficial din partea lui Blaga, considerat mana forte in relatia cu filialele PDL, a fost sesizata si din inmultirea atacurilor publice la adresa sa, in special in legatura cu presupusul rol jucat in scandalul coruptiei din vamile romanesti.

Dupa ce "reformistii" Cristian Preda, Monica Macovei si Sever Voinescu au fost umiliti in public (inclusiv de Blaga) si le-au fost respinse aproape unanim propunerile de amendare a statutului partidului, lupta pentru Conventia Nationala a PDL din 14 mai se va da probabil fara ca aceasta tabara sa reuseasca mai mult decat un scor "de onoare".

Sustinut de alte doua nume cu greutate in PDL, Adriean Videanu si Radu Berceanu, Blaga va avea insa de infruntat opozitia unui alt lider important, Elena Udrea, cu care a impartit pana acum suficiente sageti publice. Merita urmarita deci pozitionarea Elenei Udrea care, desi a anuntat ca nu vizeaza functia suprema in partid, nu si-a ascuns niciodata preferinta de a avea un cuvant important in alegerea urmatorului presedinte PDL.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/politic/cine-va-fi-urmatorul-lider-al-pdl-vasile-blaga-in-pole-position-8055666
8055666
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.