POLEIUL face victime în Capitală: Zeci de persoane cu fracturi şi traumatisme după ce au căzut

Autor: Nicolae Oprea Postat la 26 ianuarie 2019 60 afişări

Solicitările la Ambulanţă pentru fracturi, din cauza poleiului, continuă în Capitală. De vineri dimineaţă până sâmbătă dimineaţă, 43 de persoane au prezentat luxaţii, fracturi şi entorse, iar 12 persoane au prezentat traumatisme ale feţei şi capului în urma căzăturilor.

„În ultimele 24 de ore (de vineri dimineaţă până sâmbătă dimineaţă – n.r.) 43 de persoane au solicitat Serviciul de Ambulanţă după ce au căzut din cauza poleiului şi au prezentat luxaţii, entorse şi fracturi, iar 12 persoane au prezentat traumatisme ale capului şi feţei prin cădere”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Alis Grasu, şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov.

Meteorologii au emis, vineri seară, cod portocaliu de polei pentru Capitală, care a fost valabil de la ora 21:00 şi până sâmbătă, la ora 3:00 dimineaţa. Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat au fost depuneri semnificative de polei.

Meterorologii au anunţat ploi, polei, vânt, ceaţă şi temperaturi de minus 1 - 0 grade în Bucureşti, până duminică dimineaţă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
POLEI,
FRACTURĂ,
LUXAŢIE

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.