PMB înlocuieşte softul antivirus al firmei ruseşti Kaspersky cu soluţia românească Bitdefender

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 08 iulie 2022 89 afişări

Primăria Capitalei înlocuieşte softul firmei ruseşti Kaspersky cu o soluţie românească, furnizată de Bitdefender, anunţă Nicuşor Dan.

PMB înlocuieşte softul antivirus al firmei ruseşti Kaspersky cu soluţia românească Bitdefender

Pentru înlocuirea softului antivirus al firmei ruseşti Kaspersky, Primăria Municipiului Bucureşti a ales o soluţie românească, furnizată de Bitdefender, scrie pe Facebook Nicuşor Dan.

„Am acceptat oferta de a folosi în mod gratuit, timp de 1 an de zile, un antivirus de la Bitdefender. Produsul Bitdefender e acum în teste şi în curând va fi deplin integrat în sistemele noastre informatice”, precizează primarul general al Capitalei.

Primarul general, Nicuşor Dan, a anunţat, pe 12 mai, că Primăria Capitalei va renunţa la softurile antivirus şi la toate celelalte servicii informatice furnizate de firma Kaspersky, din cauza războiului din Ucraina.

Primăria Capitalei folosea produsele Kaspersky din anul 2012.

„Renunţarea e o decizie corectă, logică, având în vedere efortul naţional şi european de limitare a influenţei economice a Rusiei şi, totodată, o măsură de eliminare a unui potenţial risc pentru sistemele noastre informatice”, afirma Nicuşor Dan..

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pmb,
kaspersky,
bitdefender

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.