Plus 24% pentru AdePlast în primele nouă luni

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 14 octombrie 2014 202 afişări

„Cel mai neprietenos an din istoria de 18 ani a AdePlast este acest 2014. Nu pentru că nu am crescut, căci am crescut mult. Ci pentru că este extrem de derutant să funcţionezi într-o piaţă care şi-a pierdut total direcţia. Din august, piaţa au început să scadă şi trendul a continuat în septembrie, comportament cu totul atipic pentru sectorul construcţiilor care, de obicei, creşte în intensitate în ultimul trimestru,” declară Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast. După 9 luni din 2014, compania a ajuns la o cifră de afaceri de 241 milioane lei (54 milioane euro), în creştere cu 24 de procente faţă de 2013.

Plus 24% pentru AdePlast în primele nouă luni

Din estimările AdePlast reiese că sectorul construcţiilor în ansamblul său s-a contractat cu câteva puncte procentuale în cele 9 luni din 2014. „Pentru ca piaţa noastră să iasă la sfârşit de an măcar la nivelul lui 2013 ar trebui să avem un ultim trimestru extraordinar, lucru însă greu de imaginat. Oricum, piaţa s-a susţinut din investiţii private şi din renovări,” declară Marcel Bărbuţ.

AdePlast a reuşit creşterea de 24 de procente la 9 luni după ce la începutul anului a putut folosi integral investiţiile sale din ultimii ani în fabricile de producţie de vopsea, polistiren expandat şi extrudat şi mortare uscate. „Într-o piaţă în care preţul este singurul criteriu de alegere a unui produs, să reuşeşti să creşti fără campanii de reduceri permanente şi fără a-ţi afecta profitabilitatea, înseamnă că poţi să oferi acel preţ. Asta nu e de mirare dacă ne gândim că de la începutul crizei AdePlast a investit permanent în tehnologie şi în tehnologia cea mai noua la momentul contractării lucrării”, susţine Marcel Bărbuţ.

„Cu toţii ştim că România are nevoie de investiţii pentru a nu cădea în recesiune economică, ştim că trebuie să ieşim la export cu marfa noastră ca să aducem valoare adăugată economiei, iar mediul privat se pare că asta încearcă să facă. Însă lipsa aproape totală a investiţiilor publice a tras puternic în jos sectorul construcţiilor şi economia în ansamblul ei în cele noua luni scurse din 2014,” declară antreprenorul.

AdePlast a punctat în 2014 pe Divizia de Vopsele datorită gamelor noi pe care le-a adăugat în ofertă. „Acum contăm serios pe piaţa de vopsele şi cu alte produse, cum ar fi lacurile şi grundurile pentru lemn şi metal, pe lângă deja clasica vopsea lavabilă şi tencuielile structurate. Vom depăşi businessul de anul trecut pe această zonă” declară Marcel Bărbuţ.

O altă sursă de creştere la 9 luni este şi  exportul, cu o cifră de afaceri de aproximativ 2,6 milioane de euro. „AdePlast a reuşit să pătrundă în vest până în Belgia, prin Ungaria, Austria şi Germania, la sud mergem şi în Grecia, dar avem deja o prezenţă buna în Bulgaria, iar în est suntem prezenţi în Moldova. Aşteptăm cu mare interes aşezarea pe un făgaş normal a situaţiei în Ucraina şi vom începe vindem şi acolo,” adaugă Bărbuţ.

AdePlast este cel mai important producător român materiale de construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.

Oradea. Capacitatea de producţie este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 de tone de vopsea  şi tencuieli decorative pe an  şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă şi capacitatea de producţie de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.

Ploieşti. Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 700.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cub, la care se adaugă  o fabrica de vopsea, tencuieli decorative şi lacuri şi emailuri pe bază de apă, cu capacitate de 50.000 tone pe an.

Roman. AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone şi  o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/plus-24-pentru-adeplast-in-primele-noua-luni-13381629
13381629
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.