Piaţa rezidenţială, din perspectiva organizatorilor de târguri imobiliare: „Creşterea TVA de la 5% la 9% ar fi trebuit să încetinească preţurile din acest an, dar în primele două luni deja am avut majorări“

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 01 aprilie 2024 48 afişări

Apartamentele cu două şi trei camere, situate în zonele urbane, cu design contemporan şi finisaje moderne, se numără printre preferinţele celor mai mulţi dintre vizitatorii care merg la târgurile imobiliare. Caracteristicile sustenabile sunt şi ele de interes, iar dorinţa de a cunoaşte detalii despre dezvoltator este un alt criteriu pe lista potenţialilor cumpărători de locuinţe. Sunt constatările organizatorilor a trei dintre cele mai mari astfel de evenimente din Bucureşti.

Piaţa rezidenţială, din perspectiva organizatorilor de târguri imobiliare: „Creşterea TVA de la 5% la 9% ar fi trebuit să încetinească preţurile din acest an, dar în primele două luni deja am avut majorări“

♦ Cererea de locuinţe este în continuare ridicată şi se situează peste nivelul ofertei imobiliare actuale, ceea ce duce la o diminuare semnificativă a şanselor să se înregistreze în perioada următoare scăderi de preţuri, cel puţin pe segmentul imobilelor noi.

Apartamentele cu două şi trei camere, situate în zonele urbane, cu design contemporan şi finisaje moderne, se numără printre preferinţele celor mai mulţi dintre vizitatorii care merg la târgurile imobiliare. Caracteristicile sustenabile sunt şi ele de interes, iar dorinţa de a cunoaşte detalii despre dezvoltator este un alt criteriu pe lista potenţialilor cumpărători de locuinţe. Sunt constatările organizatorilor a trei dintre cele mai mari astfel de evenimente din Bucureşti.

„Familiile şi persoanele care preferă liniştea şi doresc că scape de agitaţia urbană caută în general case în zone suburbane sau rurale cu spaţii ge­ne­roase. De asemenea, la ediţia an­te­rioară a TNI s-a putut observa un trend puternic de dezvoltare de pro­iec­te imobiliare complexe în care se pune accen­tul pe eficienţa ener­getică şi oferă o gamă largă de facilităţi pentru clienţi“, spune Cristina Bercea, or­ga­ni­zatoarea Târgului Naţional Imo­biliar (TNI), care va avea loc anul acesta în două ediţii: 24-26 mai şi 20-22 sep­tembrie, la Palatul Parlamentului.

Anul 2023 s-a încheiat într-o notă optimistă pe piaţa imobiliară, completează Cristina Bercea, fiind înregistrat un număr ridicat de tranzacţii imobiliare faţă de anii precedenţi. Cel mai probabil, românii au grăbit achiziţia imobiliară pe care o aveau în plan şi au plasat banii în imobiliare până la terminarea anului trecut, presaţi fiind de modificările fiscale anunţate să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

„Începutul noului an se anunţă chiar mai bun decât precedentul pentru piaţa imobiliară. Datele oficiale comunicate de ANCPI referitor la numărul de tranzacţii realizate în lunile ianuarie şi februarie ne arată că piaţa imobiliară s-a maturizat şi este stabilă. În ianuarie 2024 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 37.241 de imobile, cu 3.967 mai multe faţă de perioada similară a anului trecut, iar în februarie au fost vândute, în total 53.793 de imobile, cu 16.552 mai multe faţă de luna ianuarie şi cu 6.532 mai multe faţă de luna februarie 2023.“

Cererea de locuinţe este în continuare ridicată şi se situează peste nivelul ofertei imobiliare actuale, ceea ce duce la o diminuare semnificativă a şanselor să se înregistreze în perioada următoare scăderi de preţuri, cel puţin pe segmentul imobilelor noi.

„La ediţia anterioară a TNI, ce a avut loc în septembrie 2023, aproximativ 30% din vizitatori au venit deja hotărâţi şi doar au finalizat procesul de achiziţie în cadrul târgului, în timp ce restul prospectau piaţa. Cu toate acestea, ţinând legătura permanent cu firmele expozante am putut constata că foarte multe tranzacţii imobiliare s-au realizat în termen de 1-2 săptămâni de la terminarea evenimentului, de către persoane ce au vizitat târgul, iniţial declarând că doar se informează, însă au mers la vizionări şi au considerat că este un moment bun de achiziţie pentru ei“, adaugă Cristina Bercea.

Imobiliarium este un alt târg cunoscut pe piaţa imobiliară din Capitală, desfăşurarea sa migrând anul acesta către mediul online.

„Ceea ce observăm în piaţă prin analizele făcute de site-urile de profil, dar şi prin analizele marilor agenţii şi jucători în imobiliare este că majoritatea clienţilor au profil de investitor fie la început, fie mai experimentat şi cumpără apartamente cu un randament ridicat pe zona de chirie. Vedem o încetinire majoră pe zona de credit (în 2023, 58% din tranzacţii au fost făcute fără credit), dar acest trend este combătut în 2024 de ofertele băncilor cu dobânzi fixe“, spune Mihai Cima, fondator Imobiliarium, prin firma Universum Events Architect.

El mai remarcă şi un interes foarte mare pentru apartamentele cu trei camere, ceea ce înseamnă o maturizare a pieţei, dar şi un interes crescut pentru zona de calitate şi de construcţii sustenabile.

„Nu se mai cumpără apartamentele cu finisări sub medie şi avem în acest moment de-a face cu o piaţă de cumpărători care se interesează despre dezvoltator, despre materialele folosite şi dacă este un proiect sustenabil din toate punctele de vedere.“

În ceea ce priveşte preţurile din Bucureşti, Mihai Cima spune că, în zonele de business precum Promenada Mall, majoritatea apartamentelor se vând la nivel de plan, unele înainte de autorizare, la preţuri de minimum 2.500 de euro pe metru pătrat.

„Pe zona de preţuri accesibile, cele în jurul 1.500-2.000 de euro, numărul de proiecte a devenit mic pentru cerere şi din această cauză vedem din ce în ce mai multe proiecte din acest segment că ajung să crească preţurile pe următoarele faze din proiect şi ajung de multe ori la peste 2.000 de euro. Creşterea de TVA de la 5% la 9% ar fi trebuit să încetinească creşterea preţurilor din acest an, dar în primele două luni ale anului deja am avut creşteri de preţuri şi acest lucru se întâmplă şi pe fondul unei scăderi de ofertă, din cauza numărului redus de autorizaţii.“

Potrivit noilor legi din 2023, TVA pentru locuinţele până în 120.000 de euro a cresut de la 5% la 9%, în vreme ce, pentru cele care depăşesc această bornă, TVA este de 19%.

Partea de livrări de locuinţe în ultimii ani a fost în scădere, dar la nivel record în 2021 faţă de ultimii zece ani. Acest lucru ar putea fi semnalul unei oferte în scădere, care poate influenţa preţul major pe anumite segmente şi zone de interes în Bucureşti în principal şi mai puţin în Ilfov.

Organizatorii Salonului Imobiliar Bucureşti remarcă faptul că în piaţă încă există un nivel ridicat de incertitudine şi vânzări scăzute ale apartamentelor aflate în ansambluri rezidenţiale noi.

„Mulţi jucători din piaţă ne transmit că obţin cu greu autorizaţiile necesare pentru a începe construcţia şi că se confruntă cu reticenţa potenţialilor cumpărători în a accesa un credit ori a-şi bloca lichidităţile“, spune Dora Pătraşcu, unul dintre organizatorii Salonului Imobiliar Bucureşti.

Sunt tot mai mulţi clienţii interesaţi de produse şi servicii conexe achiziţiei unei locuinţe, precum mobilier, credite, arhitectură şi design interior sau închiriere, precum şi de clădirile verzi.

„75% dintre vizitatorii Salonului Imobiliar Bucureşti provin din Bucureşti şi Ilfov, sunt cupluri sau părinţi cu copii studenţi, cu vârstă cuprinsă în intervalul 25-35 de ani şi venituri medii şi peste medie.“

Anul acesta, Salonul Imobiliar Bucureşti va avea două ediţii, în perioada 26-28 aprilie şi în perioada 4-6 octombrie.

O parte din vizitatorii Târgului Naţional Imobiliar sunt interesaţi de achiziţii imobiliare în scop investiţional în străinătate, cum ar fi în Emiratele Arabe Unite, Spania, Mexic şi Statele Unite ale Americii. Pentru această categorie de clienţi contează foarte mult rentabilitatea investiţiei, stabilitatea economico-politică a ţării alături de legislaţia şi reglementările locale.

De altfel, profilul vizitatorului la un astfel de eveniment este extrem de diversificat şi include oameni din diferite categoriile sociale şi demografice: potenţiali cumpărători de locuinţe, persoane aflate în căutarea unei case de vacanţă, investitori imobiliari, profesionişti din industria imobiliară, cumpărători de proprietăţi de lux, dar şi oameni interesaţi de soluţii inovatoare în domeniul imobiliar.

Este şi cazul Salonului Imobiliar Bucureşti, unde o mare parte dintre vizitatori - circa 65% - reprezintă potenţiali cumpărători ori investitori, diferenţa fiind reprezentată de cei care se decid mai greu, bifează unu-doi ani de vizite înainte de a lua o decizie de pildă.

Ce urmează?

► Organizatorii Târgului Naţional Imobiliar spun că, în ultima perioadă, se poate observa o scădere a numărului de autorizaţii pentru construcţii noi, fapt ce a limitat oferta de noi proprietăţi pe piaţă.

► „Această restricţie a ofertei are ca efect creşterea cererii pentru imobilele existente, iar atâta timp cât oferta este mai limitată decât cererea, preţurile nu au cum să scadă. Ele fie se vor menţine la aceeaşi cotă, fie vor continua aprecierea uşoară înregistrată în ultimele luni“, spune Cristina Bercea, organizatoarea TNI.

► Şi Mihai Cima de la Imobiliarium spune că trendul pentru acest an este de creştere uşoară a preţurilor, mult mai mică faţă de anii precedenţi. Totuşi, piaţa rezidenţială rămâne una impredictibilă.

► „Tot ce putem spera este ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, atât vizitatorii, cât şi expozanţii să ne transmită că ştiu ce va urma sau la ce să se aştepte. Acest lucru ar fi esenţial şi pentru noi, ca mediator dintre cerere şi ofertă“, spune Dora Pătraşcu, de la Salonul Imobiliar Bucureşti.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.