Personalul medical care a participat la lupta împotriva Covid va primi sporurile salariale cuvenite

Autor: Cosmin Pirv Postat la 19 octombrie 2023 35 afişări

Personalul medical care a avut dreptul la sporuri salariale în timpul pandemiei şi care nu au fost acordate va primi în curând aceste beneficii, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat un proiect de lege în acest sens.

Personalul medical care a participat la lupta împotriva Covid va primi sporurile salariale cuvenite

Preşedintele a promulgat proiectul de lege elaborat şi iniţiat de UDMR, care remediază o lacună juridică, astfel încât personalul medical care a avut dreptul la sporurile salariale în timpul pandemiei va primi în curând aceste beneficii, care nu au fost acordate până acum, a anunţat miercuri UDMR.

„Iniţiativa legislativă a UDMR a fost motivată de faptul că personalul medical care s-a implicat în lupta împotriva pandemiei COVID-19 a avut dreptul la un spor salarial de 30% pe durata stării de urgenţă şi în următoarele trei luni, însă în multe cazuri acesta nu a fost plătit deoarece legea nu specifica sursa de finanţare. Am reuşit să modificăm legea astfel încât acest beneficiu să fie acoperit din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, astfel încât persoanele în cauză să primească cât mai curând beneficiile financiare cuvenite", a declarat Ladányi László, deputat din judeţul Harghita şi elaboratorul proiectului de lege.

Iniţiativa UDMR a fost adoptată de Parlament în luna septembrie şi a fost promulgată miercuri de preşedinte.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
personal medical,
sporuri,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.