PE, dezbatere pe tema crizei generate de respingerea Acordului Brexit. Barnier evocă întoarcerea la masa negocierilor

Postat la 16 ianuarie 2019 47 afişări

Parlamentul European a organizat miercuri, la Strasbourg, o dezbatere pe tema crizei generate de respingerea Acordului Brexit de catre Camera Comunelor.

PE, dezbatere pe tema crizei generate de respingerea Acordului Brexit. Barnier evocă întoarcerea la masa negocierilor

Michel Barnier a declarat că acordul Brexit se află în impas după respingerea zdrobitoare a înţelegerii Theresei May de către parlamentari, dar i-a oferit să se întoarcă la masa de negocieri dacă forţele parlamentare aliate Teresa May îşi vor schimba "liniile roşii", scrie de Guardian.

 

Motivaţiile deputaţilor care au dat respins acordul - o înfrângere cu 230 de voturi, cea mai mare înregistrată de vreun guvern- au fost descrise de către negociatorul-şef al UE drept "contradictorii".

 

Barnier a declarat că parlamentul nu a reuşit să ofere o viziune alternativă marţi seară, avertizând că discuţiile nu ar putea progresa până când nu se va găsi o majoritate comună pentru a ajunge la o înţelegere.

 

"Ascultând declaraţiile publice făcute de membrii Camerei Comunelor, regretam să spunem că ne-au făcut să ne întristăm, au fost cauzate de diverse motivaţii, opiniile uneori fiind destul de contradictorii sau opuse", a declarat Barnier în timpul unei dezbateri în Parlamentul European, la Strasbourg.

 

"În mod obiectiv, acest vot nu este o manifestare clară a unei majorităţi pozitive care să definească un proiect alternativ şi o alternativă la propunerea de astăzi", a spus Barnier.

 

Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.