Parchetul a anunţat cauza accidentului în care a fost implicat Şerban Huidu

Postat la 21 octombrie 2011 41 afişări

Şerban Huidu a intrat cu maşina pe contrasens din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed, arată cercetările făcute până acum în acest caz, a anunţat vineri Parchetul ICCJ, care mai precizează că în urma accidentului cei doi copii ai lui Huidu au necesitat sub zece zile de îngrijiri medicale.

Într-un comunicat de presă transmis vineri, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precizează, referitor la accidentul provocat de Şerban Huidu, duminică, pe DN 1, că din probatoriul administrat până la acest moment al urmăririi penale reiese că în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud) realizatorul TV a pătruns cu maşina pe contrasens şi a lovit autoturismul Dacia în care se aflau trei persoane. În acest dosar au fost formulate concluziile medico-legale cu privire la decesul celor trei persoane care se aflau în autoturismul Dacia, stabilindu-se că moartea a fost violentă, cauzată de hemoragii interne şi externe, consecutive, în principal din cauza rupturilor de organe interne.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
accident,
huidu,
victime,
moarte,
cauze
/actualitate/parchetul-a-anuntat-cauza-accidentului-in-care-a-fost-implicat-serban-huidu-8890318
8890318
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.