LIVE: România Viitorului: Inovaţie. Responsabilitate. Competitivitate - Liderii care transformă economia prin tehnologie, sustenabilitate şi impact

Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams şi Copilot au căzut, afectând companii şi instituţii guvernamentale din întreaga lume. Peste 130.000 de utilizatori au raportat probleme

Autor: Ştefan Stan Postat la 13 noiembrie 2026 7 afişări

Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams şi Copilot au căzut, afectând companii şi instituţii guvernamentale din întreaga lume. Peste 130.000 de utilizatori au raportat probleme

Microsoft încearcă să restabilească funcţionarea serviciilor sale după o pană informatică globală care a afectat companii şi instituţii guvernamentale din mai multe ţări. Utilizatorii nu au mai putut accesa aplicaţii esenţiale pentru activitatea profesională, într-unul dintre cele mai grave incidente tehnologice ale gigantului american din ultimii ani, scrie Financial Times.

Problemele au început joi şi au continuat vineri, afectând serviciul de email Outlook, platforma de comunicare Microsoft Teams, asistentul de inteligenţă artificială Copilot şi alte aplicaţii din suita Microsoft 365.

Potrivit Downdetector, platformă care monitorizează întreruperile serviciilor online pe baza raportărilor utilizatorilor, numărul sesizărilor privind Outlook a depăşit 130.000 în momentul de vârf al incidentului.

Pana informatică a afectat inclusiv instituţii guvernamentale din Statele Unite, Australia şi Japonia.

În Australia, printre organizaţiile care au întâmpinat probleme s-au numărat serviciile de poliţie şi agenţiile de informaţii.

În Singapore, autorităţile au confirmat că anumite sisteme guvernamentale au fost afectate, precizând însă că serviciile de urgenţă au rămas complet operaţionale.

Perturbările au avut consecinţe şi asupra activităţii marilor companii internaţionale. Grupul elveţian de lux Richemont, proprietarul unor branduri precum Cartier şi Chloé, a anunţat vineri amânarea publicării rezultatelor financiare semestriale din cauza problemelor tehnice.

În Statele Unite, producătorul de camioane electrice Workhorse Group a fost nevoit să amâne publicarea rezultatelor financiare trimestriale, programată iniţial pentru joi.

Probleme au fost semnalate şi în India, unde angajaţii reveniţi la muncă după vacanţa prelungită de Diwali s-au plâns pe reţelele sociale că nu pot utiliza serviciile Microsoft.

Microsoft susţine că nu există indicii privind un atac cibernetic.

Charles Lamanna, vicepreşedinte executiv responsabil pentru Copilot, Agents şi Platform, a declarat pe platforma X că, până în prezent, nu există semne că incidentul ar fi fost provocat de „activităţi maliţioase sau cibernetice”.

Vineri, compania a anunţat că lucrează pentru readucerea serviciilor la parametri normali şi că a observat o recuperare parţială a funcţionalităţii.

Microsoft nu a oferit imediat un răspuns la solicitările suplimentare de comentarii privind incidentul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
utilizatori,
microsoft
COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.