LIVE: România Viitorului: Inovaţie. Responsabilitate. Competitivitate - Liderii care transformă economia prin tehnologie, sustenabilitate şi impact

Octavian Pătraşcu, CEO, NAGA Group: Când eram eu în liceu, ne gândeam la facultate, la cum să învăţăm mai bine, dar noua generaţie se gândeşte la cum poate să facă bani sau să aibă un start-up. Interesul pentru a pune banii la lucru este în creştere

Autor: Roxana Petrescu Postat la 13 noiembrie 2026 7 afişări

Octavian Pătraşcu, CEO, NAGA Group: Când eram eu în liceu, ne gândeam la facultate, la cum să învăţăm mai bine, dar noua generaţie se gândeşte la cum poate să facă bani sau să aibă un start-up. Interesul pentru a pune banii la lucru este în creştere

♦ Inflaţia, situaţia geopolitică şi accesul la informaţii sunt stimuli foarte puternici de a pune banii la treabă prin investiţii în diverse forme. De la acţiuni la crypto sau comodităţi, totul este pe masă, iar interesul este în creştere, de la vârste din ce în ce mai mici, spune Octavian Pătraşcu, CEO, NAGA Group, într-o discuţie cu CEC Bank pentru afaceri româneşti.

NAGA are origini antreprenoriale din România prin fuzi­unea cu CAPEX.com, compania fondată de Pătraşcu, cel care în prezent este CEO şi acţionar semnificativ al NAGA.

„NAGA Group este o com­panie listată pe Bursa din Frankfurt, în Germania. Eu provin din zona fintech din anul 2008, unde am mai fost implicat în două proiecte, din care am făcut exit în anii precedenţi. După acele episoade, am înfiinţat CAPEX.com, un start-up românesc. În cele din ur­mă, am ajuns ca noi, ca şi CAPEX.com, să cumpărăm NAGA.com, o com­pa­nie care era deja listată pe Bursa din Frankfurt. În momentul de faţă, noi suntem prezenţi în peste 100 de ţări, avem mai mult de 10 licenţe şi produsul nostru este o aplicaţie în care userii pot face trading, inves­ting, crypto şi banking într-o singură aplicaţie, o singură experienţă“, ex­plică Octavian Pă­traşcu.

Potrivit aces­tuia, aplicaţia atrage anual între 350.000 şi 500.000 de utilizatori, iar esti­ma­rea este ca în primul trimes­tru de anul viitor va ajunge un­deva la 3 milioane de utilizatori.

„Utilizatorii noştri vin din Europa, în special din Germania, vin din ţările arabe, tot ce înseamnă Emiratele Arabe Unite şi aşa mai departe, şi vin şi din zona de America Latină. Cam acestea sunt regiunile unde noi ne concentrăm în momentul de faţă.“

Iar interesul pentru astfel de aplicaţii este în creştere din mai multe motive.

„Există un interes din ce în ce mai mare pentru oameni să-şi pună banii în lucru, iar asta se întâmplă pe fondul inflaţiei, a ceea ce se întâmplă la nivel mondial şi datorită faptului că informaţia curge mult mai liber. Vedem foarte mult interes către comodităţi şi acţiuni, şi vorbim aici de comodităţi cum ar fi tranzacţionarea pe aur sau pur şi simplu, investiţii într-o comoditate ca aurul sau petrolul. Şi totodată, vedem un interes foarte mare pentru acţiuni de genul SpaceX, Tesla, Nvidia, Google, Apple.“

O altă tendinţă care se remarcă este că utilizatorii intră pe plafoma de tranzacţionare la vârste tot mai mici.  

„De exemplu, noi când eram în liceu, ne gândeam la ce facultate să ne ducem, cum putem să învăţăm mai bine, să fim pregătiţi în felul acesta pentru noua etapă a vieţii, pe când generaţia aceasta nouă de persoane, de 17-18 până în 20 de ani, se gândeşte cum poate să facă bani, fie că vor să îşi deschidă un mic start-up, fie că vor să facă ceva online. Foarte mulţi, cred că un procent covârşitor, se gândesc la investiţii în crypto, la investiţii în acţiuni şi deja studiază, deja folosesc IA-ul să vadă ce strategii pot să facă pentru a tranzacţiona.“

Cu un interes în creştere din partea utilizatorilor, planurile NAGA vizează dezvoltare, strategi epentru care anul acesta s-a investit 1,2 milioane de dolari, iar pentru la anul este vizată dublarea bugetului. 

„Vrem să fim destul de agresivi pe anumite componente de marketing pentru că simţim că este un moment bun în care putem să creştem, mai ales că pieţele aduc destul de multă volatilitate. Iar când există volatilitate în piaţă, userii sunt mult mai interesaţi să tranzacţioneze pentru că există atât ca riscuri, dar şi oportunităţi.“

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.