Pacea nu va veni atât de repede pe cât îşi doreşte SUA, transmite Kremlinul

Autor: Petre Apostol Postat la 30 aprilie 2025 19 afişări

Preşedintele rus Vladimir Putin este deschis la o soluţie de pace, iar eforturi intense sunt în desfăşurare pentru a o obţine, însă acest proces nu va avansa atât de rapid pe cât îşi doreşte Washingtonul, a transmis Kremlinul, potrivit unui interviu acordat postului Sky News.

Întrebat despre rolul Statelor Unite în medierea păcii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că războiul este prea complex pentru a fi rezolvat rapid.

„Înţelegem că Washingtonul îşi doreşte un succes rapid în acest proces, dar în acelaşi timp sperăm să existe înţelegere în privinţa faptului că soluţionarea crizei din Ucraina este un proces prea complicat pentru a fi încheiat peste noapte. Există multe detalii şi aspecte minore care trebuie abordate înainte de a ajunge la un acord”, a declarat Peskov.

Oficialul rus a subliniat că orice acord de pace trebuie încheiat cu Ucraina, nu cu Statele Unite, deşi a exprimat recunoştinţa Moscovei faţă de administraţia Trump pentru eforturile de mediere, potrivit agenţiei de presă ruse TASS.

Preşedintele american Donald Trump a declarat iniţial că doreşte să pună capăt războiului „într-o zi”, însă până acum nu a reuşit să obţină angajamente concrete din partea Moscovei pentru un armistiţiu, în ciuda disponibilităţii exprimate de Kiev.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
kremlin,
ucraina,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.