(P) Resurse pentru spitale verzi - Interviu cu Jan-Willem Scheijgrond

Postat la 07 noiembrie 2022 42 afişări

(P) Resurse pentru spitale verzi - Interviu cu Jan-Willem Scheijgrond

1.         Cum credeţi că putem avea spitale mai eficiente în România?

De zeci de ani, îngrijirea medicală este asigurată, în principal, în unităţi centralizate, spitale sau clinici. O vizită la unitate medicală este limitată în timp şi spaţiu, permiţând monitorizarea stării de sănătate a pacientului doar pe durata vizitei. Cu toate acestea, datorită tehnologiilor medicale digitale, observăm deja apariţia unui nou model de îngrijire, în care unitatea medicală este mai aproape de pacient, indiferent de loc şi timp. Mutarea îngrijirii pacienţilor dincolo de zidurile spitalului prin introducerea triajului digital, a tele-asistenţei sau a monitorizării de la distanţă este o tendinţă care s-a accelerat odată cu pandemia.

Putem prezice că acest model de îngrijire a pacienţilor reprezintă viitorul îngrijirii medicale: mai digital, mai rezistent, mai accesibil, mai eficient, mai rapid şi mai sustenabil? Da!

Viitorul medicinei se poate baza din ce în ce mai mult pe îngrijirea la domiciliu, pe consultaţii la distanţă şi pe contactul la distanţă cu o unitate de îngrijire medicală. Acest lucru nu înseamnă că va scădea calitatea serviciilor de îngrijire medicală. Dimpotrivă! Nu înseamnă nici că vor dispărea clinicile şi spitalele, ci că rolul lor se va schimba, acestea urmând să se concentreze mai mult pe îngrijirea de specialitate. Sistemele de sănătate din întreaga lume se află sub o presiune financiară din ce în ce mai mare, cheltuielile de sănătate consumând o parte tot mai mare din PIB. În multe ţări, îngrijirea spitalicească reprezintă cea mai mare parte a acestor cheltuieli. În România, de exemplu, ponderea cheltuielilor de sănătate în PIB a crescut de la 5% în 2019 la 5,5% din PIB în 2020, potrivit Eurostat.

Prin urmare, este esenţial să ne gândim la un spital mai eficient, prin redefinirea rolului facilităţilor fizice şi să punem accentul pe îngrijirea medicală preventivă şi de la distanţă. Trebuie luate măsuri concrete pentru modernizarea proceselor, cu accent pe prevenţie uşor accesibilă şi sistematizată, deoarece provocările cu care se confruntă sistemele de sănătate includ incidenţa crescută a bolilor cronice, cum ar fi diabetul, bolile de inimă şi cancerul.

2. Putem vorbi despre sustenabilitate şi spitale "verzi" în condiţiile în care sistemul de sănătate din România are nevoie de investiţii serioase pentru a se alinia la standardele europene?

Sectorul sănătăţii este responsabil pentru 4,4% din emisiile globale de CO2 pe an, mai mult decât industria aeronautică sau cea navală. Prin urmare, sustenabilitatea şi punerea bazelor unui spital verde, ecologic, nu mai este o opţiune, ci o necesitate, încurajată şi susţinută şi de mecanismele de finanţare europene, care includ criterii de sustenabilitate în metodologiile lor. Altfel spus, standardele europene sunt deja unele sustenabile.  

Construirea unui sistem de sănătate sustenabil este posibilă. Să luăm un exemplu: Sistemul Naţional de Sănătate  este responsabil pentru 4% din emisiile de gaze cu efect de seră din Regatul Unit. Dintre acestea, emisiile indirecte care au loc în lanţul de aprovizionare (cum ar fi furnizorii de medicamente şi tehnologie) reprezintă un procent uimitor de 62%. Acesta este motivul pentru care sistemul naţional de sănătate din Regatul Unit se angajează să atingă zero emisii nete, pe care le controlează direct până în 2040, iar pentru emisiile pe care le poate influenţa, cum ar fi lanţul de aprovizionare, promit zero emisii nete până în 2045.

Philips, ca lider în domeniul tehnologiei medicale, are responsabilitatea de a acţiona în domeniul sănătăţii, deoarece o mai bună îngrijire a planetei ne va permite să avem mai multă grijă de oameni. În opinia noastră, soluţia cheie pentru decarbonizarea serviciilor medicale începe cu utilizarea responsabilă şi durabilă a energiei şi a materialelor. 

Concret, la Philips, lucrăm în permanenţă pentru a reduce consumul de energie al tuturor produselor noastre, pentru a ajuta, în continuare, spitalele să îşi reducă amprenta de carbon. Ne propunem ca, până în 2025, 100% din noile noastre produse să îndeplinească cerinţele EcoDesign, datorită cărora putem avea un impact asupra fazei de utilizare a produselor noastre în spitale. Acest lucru reprezintă, de obicei, 80% din amprenta de carbon a Philips. În plus, când vine vorba de materiale sustenabile aşa cum sunt aparatele RMN Philips, acestea utilizează o nouă tehnologie de micro-refrigerare extrem de eficientă care necesită doar 7 litri de heliu lichid pentru răcire, în loc de 1.500 de litri, cât necesită magneţii convenţionali.

3. Ce putem face noi - statul, medicii, oamenii - pentru un sistem de sănătate pe care să ne putem baza?

În prezent, se conturează o nouă eră a îngrijirii medicale, în care tendinţele se transformă rapid, cu efecte de lungă durată. Prin urmare, parteneriatele puternice, care au întotdeauna în vedere o viziune pe termen lung, sunt esenţiale şi mai relevante ca niciodată.

Lumea se bazează pe o politică publică puternică pentru a sprijini şi conduce priorităţile de bază în domeniul sănătăţii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte un cadru util pentru a ne ghida priorităţile: 1) să ne îndreptăm spre o acoperire universală a sănătăţii; 2) să protejăm mai bine oamenii împotriva urgenţelor sanitare; 3) să asigurăm o viaţă sănătoasă şi bunăstare pentru toţi, indiferent de vârstă.

Industria şi sectorul privat ar trebui să pună în aplicare o abordare acţionabilă, măsurabilă şi cuprinzătoare a sustenabilităţii, comunicată cu transparenţă şi responsabilitate deplină, care decurge firesc din obiectivele de dezvoltare durabilă ONU la care fie companie aderă. 

În egală măsură, spitalele ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru resursele pe care le consumă şi impactul negativ asupra schimbărilor climatice. Acest lucru este posibil în parteneriat cu furnizori cu aceeaşi viziune, investind în echipamente medicale sustenabile, susţinând aplicarea unor standarde ecologice în domeniul achiziţiilor, pentru a permite introducerea de produse recondiţionate în spitale şi luând în considerare modele alternative de furnizare a serviciilor, cum ar fi sistemele de îngrijire medicală în reţea.  

4. Ce fel de practici de sustenabilitate adoptă Philips în ceea ce priveşte asistenţa medicală?

Philips este o companie orientată spre un scop precis, care îşi propune să îmbunătăţească sănătatea şi bunăstarea a 2 miliarde de oameni pe an până în 2025, la nivel global, prin inovaţie. Sustenabilitatea se află în centrul strategiei noastre.

În timpul COP21, Summitul ONU privind schimbările climatice de la Paris, ne-am angajat să devenim neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon în cadrul operaţiunilor noastre până în 2020, un obiectiv pe care l-am îndeplinit. De asemenea, Philips a stabilit obiective ambiţioase în ceea ce priveşte economia circulară: ne propunem ca 25% din veniturile noastre să fie circulare până în 2025. Oferim schimb pentru toate echipamentele medicale mari de la clienţii noştri şi nu trimitem niciun deşeu din fabrici la groapa de gunoi.

Pentru noi, sustenabilitatea este o condiţie prealabilă pentru a face business. Este în strategia noastră să fim lideri cu soluţii inovatoare care combină produse, sisteme, software şi servicii şi care valorifică datele clinice şi operaţionale, pentru a-i ajuta pe clienţii noştri să livreze şi să-i ajute, la rândul lor, pe oameni să aibă mai multă grijă de sănătatea lor, în fiecare etapă a vieţii. Pentru a realiza acest lucru, am încorporat sustenabilitatea în centrul activităţii noastre şi am făcut-o cu mândrie şi responsabilitate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spitale,
interviu,
resurse,
sanatate,
ingrijire,
emisii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.