(P) Kaufland România celebrează Luna Diversităţii cu o nouă campanie dedicată incluziunii sociale: „Cărucioarele Diversităţii”

Postat la 30 mai 2023 256 afişări

Kaufland România lansează campania „Cărucioarele Diversităţii” pentru a celebra şi anul acesta Luna Diversităţii. În calitate de angajator care promovează egalitatea de şanse, compania se angajează să creeze un mediu de lucru pozitiv în care diferenţele sunt tratate ca un prilej de învăţare, punând pe primul loc abilităţile şi potenţialul membrilor echipei. A crea un spaţiu în care fiecare angajat se simte respectat şi apreciat pentru munca sa, precum şi a îmbrăţişa diversitatea sunt mesajele pe care retailerul îşi propune să le transmită mai departe în comunitate prin intermediul acestui proiect.

Campania „Cărucioarele Diversităţii” a fost inspirată de celebrarea la nivel european a Lunii Diversităţii, care are scopul de a atrage atenţia asupra importanţei diversităţii şi incluziunii la locul de muncă şi în societate. Kaufland România este un susţinător puternic al acestor principii şi, de aceea, îşi continuă misiunea de a promova oportunităţi egale la locul de muncă, fiind alături de colegii din toate categoriile sociale. Iar pentru că acţiunile sunt cele care produc schimbarea, la nivel local, compania de retail lansează această campanie pentru a contribui la creşterea nivelului de conştientizare asupra importanţei diversităţii.

Începând cu jumătatea lunii mai, în magazinul Kaufland din Bucureşti, de pe strada Barbu Văcărescu, au fost introduse 100 de cărucioare de cumpărături vopsite în 4 culori diferite, fiecare specifică unei cauze pe care compania o susţine:

  • Roz – susţine egalitatea de gen la toate nivelurile;
  • Mov – susţine incluziunea persoanelor cu dizabilităţi;
  • Albastru – susţine acceptarea şi respectarea diferenţelor culturale;
  • Galben – susţine cu mândrie diversitatea de vârste.

“Noua noastră campanie, Cărucioarele Diversităţii, spune povestea cauzelor pe care le susţinem şi pe care ne dorim să le promovăm cât mai mult în rândul comunităţii. Aceste valori sunt mai mult decât mesaje de conştientizare. Ele sunt principii pe care le punem în aplicare în fiecare aspect al activităţii noastre de zi cu zi pentru a crea un climat de lucru incluziv pentru colegii noştri. Fiind promotori ai egalităţii de şanse, în echipa noastră primează abilităţile şi potenţialul fiecărui angajat. Astfel, proiectul lansat este un îndemn spre toleranţă în toate mediile - la locul de muncă, dar şi în societate – şi ne dorim ca prin puterea exemplului să putem inspira cu privire la diversitate şi incluziune.”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director la Kaufland România şi Moldova.

Campania este realizată în stânsă legătură cu programul Kaufland A.C.C.E.S. (Angajare de Candidaţi cu Cerinţe şi Evoluţii Speciale), care are ca scop angajarea şi integrarea persoanelor cu dizabilităţi în echipa Kaufland. Pentru că oamenii sunt cea mai importantă resursă în companie, Kaufland implementează periodic proiecte orientate spre angajaţi care să vină în sprijinul dezvoltării lor profesionale şi personale. Datorită programului A.C.C.E.S., în #TeamKaufland sunt în prezent peste 450 de colegi cu dizabilităţi, iar alte 500 de poziţii dedicate sunt deschise pentru noi candidaţi. Mai mult, pentru a facilita integrarea persoanelor cu dizabilităţi, compania adaptează spaţiile de lucru pentru o accesibilitate cât mai mare şi îşi asumă angajamentul de a asigura un proces de recrutare echitabil.

Diversitatea este şi despre multiculturalitate, iar la Kaufland România sunt în echipă colegi de 17 naţionalităţi diferite. De asemenea, un alt principiu prioritar pentru companie este egalitatea de gen, astfel că peste 50% dintre rolurile de conducere sunt ocupate de femei. Reprezentarea echilibrată de gen este un demers continuu pe care compania se angajează să-l ducă mai departe, continuând să promoveze oportunităţi profesionale egale. În plus, un mediu de lucru divers înseamnă şi un spaţiu în care varietatea generaţiilor este încurajată. Angajaţii de toate vârstele aduc perspective noi şi complementare, contribuind la succesul echipei. La Kaufland se regăsesc colegi cu vârste cuprinse între 16 şi 78 de ani, media de vârstă fiind de 34 de ani. Aşadar, fiecare pilon al acestei campanii spune povestea unei cauze în care Kaufland crede şi la care acum, folosind cărucioarele din magazin, pot lua parte şi consumatorii.

„Privind în jurul nostru, am observat din ce în ce mai mult nevoia de a crea iniţiative care să vorbească despre oameni. Pentru că numai în acest mod putem contribui cu adevărat la schimbarea pozitivă din societate. Campania Kaufland reprezintă un pas care ne aduce mai aproape de societatea la care aspirăm prin mesajele pe care le transmite. Acceptarea şi celebrarea diferenţelor înseamnă recunoaşterea valorii şi contribuţiei pe care fiecare persoană o aduce în comunitate. Iar noi, la Kaufland, ne străduim să oferim un astfel de spaţiu pentru colegii noştri, pentru a putea construi împreună un viitor mai incluziv.”, a adăugat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director la Kaufland România şi Moldova.

Implicarea în comunitate a fost întotdeauna unul dintre principalii piloni de acţiune ai companiei, iar acest programul A.C.C.E.S., alături de campania „Cărucioarele Diversităţii” reprezintă noi demersuri prin care Kaufland, alături de consumatori, poate aduce un impact pozitiv în comunitate. Fiind dedicat misiunii de a contribui la o societate mai tolerantă şi mai incluzivă, retailerul îşi ghidează activitatea de la toate nivelurile după un set de principii esenţiale: corectitudine, acceptare, respect. Astfel, campania îşi propune să inspire oamenii să renunţe la prejudecăţi şi să îmbrăţişeze diversitatea ca o valoare în sine. „Cărucioarele Diversităţii” sunt o punte între angajator şi public, oferindu-le cumpărătorilor ocazia de a reflecta asupra unicităţii fiecărei persoane, precum şi de a fi parte din schimbare. 

 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
kaufland,
campanie,
romania,
dedicatie,
companie,
colegi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.