Orban: Mai mulţi deputaţi PNL, chemaţi în mod fals la DNA înaintea votului pe SIIJ

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 24 martie 2021 66 afişări

Mai mulţi deputaţi PNL au fost sunaţi înaintea votului la legea de desfiinţare SIIJ şi li s-a spus, în mod fals, că sunt convocaţi la DNA Braşov, spune Ludovic Orban: „Cineva a premeditat ca deputaţii să fie chemaţi în mod fals”.

Orban: Mai mulţi deputaţi PNL, chemaţi în mod fals la DNA înaintea votului pe SIIJ

„S-a petrecut un lucru absolut incredibil. Mai mulţi colegi liberali înaintea exercitării vorului pe SIIJ au fost sunaţi şi convocaţi la DNA Braşov. Au fost sunaţi de pe un număr de telefon, probabil număr de cartelă. Evident că era un apel fals. Cineva a premeditat ca deputaţii să fie chemaţi în mod fals”, spune Ludovic Orban.

El a precizat că au fost peste 10 deputaţi în această situaţie.

„Înainte de vot cineva, pur şi simplu, a încercat să-i determine să plece din sală. Le-am spus să facă sesizare la Poliţie, să fie identificat cel sau cei care au putut să gândească aşa ceva”, adaugă liderul PNL.

El spune că deputaţii liberali au fost sunaţi de pe cel puţin două numere de telefon.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
deputaţi,
pnl,
dna

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.