Orban: „Deciziile lui Cîţu au aruncat în aer coaliţia. Dacă nu va mai fi premier, USR PLUS ar putea la masa negocierilor”

Postat la 07 septembrie 2021 204 afişări

Orban: „Deciziile lui Cîţu au aruncat în aer coaliţia. Dacă nu va mai fi premier, USR PLUS ar putea la masa negocierilor”

„USR PLUS ar putea reveni la masa negocierilor dacă Florin Cîţu nu ar mai fi premier”, spune Ludovic Orban

„Singura coaliţie decentă şi rezonabilă este cea formată din PNL, USR PLUS, UDMR şi minorităţi”, crede liderul liberal

Demisia miniştrilor USR PLUS reprezintă o adâncire a crizei declanşate pe fondul unor decizii luate de premier care „au aruncat în aer coaliţia” şi care arată fie lipsă de experienţă politică, fie că a fost prost sfătuit.

„Este în mod clar o adâncire a crizei. Decizia de astăzi a USR PLUS arată că USR PLUS merge până la capăt, arată foarte clar că nu mai există soluţie de guvernare comună PNL – USR PLUS – UDMR – minorităţi cu Florin Cîţu premier, că USR PLUS preferă să treacă în opoziţie decât să îl mai susţină pe Florin Cîţu ca premier. Asta arată decizia lor de astăzi. Pentru ca o coaliţie să funcţioneze, partenerii trebuie să se respecte între ei (…).

Nu ştiu dacă din lipsă de experienţă politică sau din cauza faptului că a fost prost sfătuit sau din cauza faptului că a considerat că are soluţie şi dacă USR PLUS iese de la guvernare sau poate din cauza faptului că nu şi-a imaginat că USR PLUS va merge până la capăt, premierul, care reprezintă PNL, a luat nişte decizii care pur şi simplu au aruncat în aer coaliţia şi au determinat reacţia celor de la USR PLUS. Responsabilitatea la guvernare presupune să te concentrezi pe punerea în practică a programului de guvernare”, a spus Orban luni, la Realitatea Plus.

Ludovic Orban a apreciat că singura coaliţie „decentă şi rezonabilă”, care are sprijin în electoratul de dreapta, este cea formată după alegerile parlamentare de anul trecut şi că soluţia guvernării cu sprijin din partea PSD sau AUR este „inacceptabilă”.

Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aruncare,
coalitie,
decizii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.