Orban: Avem nişte parteneri de guvernare care, de multe ori, parcă nu s-au născut aici

Autor: Dorin Oancea Postat la 04 iulie 2021 190 afişări

Orban: Avem nişte parteneri de guvernare care, de multe ori, parcă nu s-au născut aici

Partenerii de guvernare ai PNL par să nu se fi născut în România, fiind absenţi de la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, a spus preşedintele PNL, Ludovic Orban, în cadrul Conferinţei Judeţene de alegeri a Organizaţiei PNL Bacău ( 4 iulie 2021)

„Avem nişte parteneri de guvernare care, de multe ori, parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la drapelul naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce. Noi suntem altfel, noi suntem un partid care este născut din fibra poporului român, un partid care ţine cont de toată matriţa componentă a personalităţii României”, a spus Orban, într-un context legat de istoria partidului şi rolul jucat în societate.

Orban a insistat şi asupra respectului faţă de partid, cât şi asupra relaţiior şi respectului dintre membri. „Eu am fost la pertu şi cu Valeriu Stoica şi cu Crin Antonescu şi cu Călin Popescu Tăriceanu, cu domnul Stolojan nu, recunosc, şi încă îi mai spun domnul preşedinte Stolojan, fiind o diferenţă de vârstă care mi-a impus i un respect pe care l-am dobândit în cei 7 ani de acasă, faţă de cei care au câţiva ani în plus faţă de mine. Am fost la pertu cu Alina Gorghiu, cu Vasile Blaga, dar eu, întotdeauna, când m-am adresat colegilor mei, care au deţinut funcţia de preşedinte, m-am adresat cu apelativul: domnule preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Asta înseamnă respect faţă de Partidul Naţional Liberal şi înseamnă respect faţă de această instituţie fundamentală de preşedinte al PNL, care a fost girată de uriaşii Brătieni şi de toţi cei care, practic, au transformat PNL în coloana vertebrală a României şi în forţa care a asigurat dezvoltarea, modernizarea României, europenizarea României”, a spus preşedintele PNL.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
orban,
partid,

ALEPH STORY: Cu cât a crescut economia în T2. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.