Oraşul din România în care multe blocuri au început să se încline. "O să ne ducem la vale cu toţii"

Postat la 07 martie 2024 96 afişări

Oraşul din România în care multe blocuri au început să se încline. "O să ne ducem la vale cu toţii"

Locatarii din peste o sută de apartamente ale unor imobile din Galaţi, simt cum podeaua le fuge de sub picioare.

Măcinate de vreme, casele în care locuiesc, vechi de aproape 60 de ani, s-au înclinat ameninţător de tare. În unele cazuri, între blocurile lipite au apărut spaţii de un metru. Primăria promite soluţii, dar spune că şi proprietarii trebuie să se implice.

Blocul E4, situat într-un cartier din centrul Galaţiului, e fost construit în 1965, iar acum este încadrat în clasa a 2-a de risc seismic. Cele cinci scari, în care se află câte 20 de apartamente, au fost ridicate fără subsol, aşa că soluţia tehnică de acum aproape 60 de ani s-a dovedit a fi una nu tocmai trainică.

Locatar: "Uitaţi la etajul doi cum a plecat din armătura blocului. Uitaţi! Se vede cu ochiul liber cum scările unu, doi şi trei au plecat într-o parte".

Locatar: "Eu stau la trei, acolo, vedeţi? Ia uitaţi ce distanţă apare! La mine deja s-a infiltrat apa în casă".

Aceeaşi variantă de construcţie - fără subsol - a fost aleasă şi pentru alte imobile din cartier, care au probleme similare.

Locatar: "S-a lăsat în faţă blocul. Nu mai circulă apa prin interior, nu se mai duce apa în canalizare".

Locatară: "A început să se ducă din ce în ce mai mult la vale. Mobila mea din sufragerie stă deja pe-o parte. Ce-o să facem? O să vină un cutremur mare şi o să ne ducem la vale cu toţii".

Înăuntru, lucrurile arată şi mai înfricoşător. Uşile şi ferestrele se închid forţat şi nu există perete care să nu fie brăzdat de crăpături.

Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
blocuri,
incepere,
romania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.