Oraşul din România care ar putea ajunge o capitală europeană a IT-iştilor. Numărul de programatori a explodat
Iaşiul a ajuns unul dintre cele mai mari centre ale industriei hi-tech din România alături de Bucureşti, Cluj şi Timişoara, cu 20.000 de angajaţi în industria de IT, la care se adaugă peste 2.500 de absolvenţi în fiecare an.
Mai mulţi bucureşteni încep să se mute înspre Iaşi, pentru calitatea vieţii şi pentru costul redus al traiului de zi cu zi.
„La începutul anului, Iaşiul a primit titlul de oraşul emergent al anului, un titlu pentru oraşele în ascensiune în afara Poloniei, care este în altă ligă. În acest moment Iaşiul devine avantajos. În jumătate de oră eşti şi la muncă şi ai lăsat şi copilul la grădiniţă. Mulţi bucureşteni se mută în Iaşi pentru calitatea vieţii. Deşi salariile IT-iştilor sunt mai mici decât în Capitală, între 500 şi 4.000 de euro, şi costurile precum chiria sunt mult mai mici decât în Bucureşti“, a explicat Dan Zaharia, consultant de imobiliare şi proiecte de investiţii pentru Iaşi în cadrul companiei Extind.
Cel puţin doi ambasadori vizitează Iaşiul în fiecare lună, însoţiţi de investitori, pentru a prezenta oportunităţile de investiţii.