Oficial grec: Turismul din Grecia poate rezista testului alegerilor anticipate

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 30 august 2015 31 afişări

Turismul din Grecia poate rezista testului alegerilor anticipate din această toamnă, cu condiţia ca acestea să aibă ca rezultat un guvern puternic, a declarat preşedintele Asociaţiei companiilor elene de turism (SETE), Andreas Andreadis, relatează Kathimerini.

Alegerile vor avea loc într-o perioadă de importanţă majoră pentru turismul elen, pentru intervalul septembrie-octombrie fiind aşteptate venituri de circa 3,2 miliarde de euro, generate de 5,5 milioane de turişti străini.

În septembrie sunt aşteptaţi în Grecia peste 3,5 milioane de turişti, care să aducă venituri de 2,2 miliarde de euro.

În noiembrie şi decembrie, alţi 1 milion de turişti ar putea vizita statul elen.

Dacă alegerile vor avea loc fără probleme, industria turistică a Greciei şi-ar putea îndeplini obiectivul record de a atrage în acest an 25 de milioane de turişti şi să genereze venituri de 14 miliarde de euro pentru economie.

Toate acestea ar putea fi realizate în pofida problemelor provocate de alegerile din ianuarie, de referendum şi de întârzierea acordului cu creditorii ţării, care a dus la introducerea controlului capitalului şi la organizarea de alegeri anticipate în septembrie.

Alegerile vor avea loc într-o perioadă în care mai multe probleme vitale pentru sectorul turismului sunt în suspensie, cum ar fi o nouă lege a investiţiilor, a arătat Andreadis. El a subliniat că industria hotelieră trebuie să fie informată cât mai curând posibil despre sprijinul care va fi posibil prin intermediul noii legi, pentru îmbunătăţirea, renovarea şi extinderea unităţilor de cazare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GRECIA,
TURISM,
/actualitate/oficial-grec-turismul-din-grecia-poate-rezista-testului-alegerilor-anticipate-14693798
14693798
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.