O ţară a vrut să dea fiecărui cetăţean 2.500 de dolari pe lună, dar poporul a respins ideea

Postat la 08 iunie 2016 621 afişări

O ţară a vrut să dea fiecărui cetăţean 2.500 de dolari pe lună, dar poporul a respins ideea

Elveţienii au respins masiv, la referendumul de pe 5 iunie, instituirea unui venit minim de bază pentru toţi, salariaţi sau şomeri, iniţiativă ce a stârnit dezbateri aprinse.

Conform unui sondaj, 78% dintre cei intervievaţi s-au pronunţat împotriva salariului minim de bază, în timp ce 66% au votat pentru revizuirea legislaţiei privind azilul, în sensul examinării mai rapide a cererilor de azil, într-un termen de cel mult 140 de zile.

Un grup de parlamentari a propus iniţial garantarea unui venit minim de 2.500 de dolari pentru fiecare adult. Pe 5 iunie, în cantoane a avut loc un referendum pentru a decide dacă această propunere se va transforma în lege, iar majoritatea elveţienilor păreau a fi de acord.

Cei care nu lucrează ar fi primit astfel lunar suma de 2.500 de franci elveţieni (2.520 de dolari), iar cei care lucrează dar aveau venit mai mic ar fi urmat să primească doar diferenţa până la venitul minim.

O altă particularitate a legii este că suma de 2.500 de franci trebuia să rămână în urma impozitării şi nu era, în niciun fel, condiţionată; astfel, în cazul celor care nu muncesc, banii oferiţi de stat ar fi fost direct scutiţi de taxe.

Deşi pare o sumă considerabilă, 2.500 de franci elveţieni reprezintă puţin peste cea considerată a fi la limită sărăciei, respectiv 2.200 de franci elveţieni.



Urmărește Business Magazin

/actualitate/o-tara-a-vrut-sa-dea-fiecarui-cetatean-2-500-de-dolari-pe-luna-dar-poporul-a-respins-ideea-15447492
15447492
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.