Locul din România despre care străinii spunca este: „O comoară naturală nepreţuită într-un continent care a distrus aproape toată sălbăticia”

Postat la 31 ianuarie 2020 1788 afişări

Locul din România despre care străinii spunca este:  „O comoară naturală nepreţuită într-un continent care a distrus aproape toată sălbăticia”

Deşi în multe domenii suntem în urma altor state, în ceea ce priveşte frumuseţile naturii România încă are multe de arătat. Cotidianul american The New York Times a inclus o superbă regiune din România - Transilvania, într-un clasament cu cele mai frumoase 52 de destinaţii pe care să le vizitezi în 2020, oferindu-i locul 50. Ce au spus aceştia despre pădurile noastre?

Pentru a experimenta „o bucată” de sălbăticie reală, fără a fi nevoiţi să mergeţi până la capătul pământului, nu căutaţi mai departe de România, scriu cei de la The New York Times. 65% dintre pădurile secuare din Europa se află aici. Acestea adăpostesc o floră şi o faună incredibile, printre care urşi sau lupi, şi, cu toate că le puteţi găsi în mai multe zone ale ţării, cel mai indicat este să vă îndreptaţi către munţii Carpaţilor Meridionali, cunoscuţi şi sub denumirea de Alpii Transilvaniei, pentru experienţa completă.

O vizită la Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei sau în masivul Făgăraş vă oferă mii de acri de natură neatinsă, alături de posibilităţi nenumărate de drumeţii, camping, înot sub cascade şi multe altele. De asemenea, Transfăgărăşanul, deşi doar un drum, este o destinaţie în sine pentru pasionaţii de maşini, continuă descrierea.

Niciodată nu a existat un moment mai potrivit de a merge să vizitaţi aceste păduri: în ciuda eforturilor organizaţiilor de protecţie şi conservare a mediului, precum şi a unor personalităţi printre care se numără şi prinţului britanic Charles, care le-a numit „o comoară naturală nepreţuită într-un continent care a distrus aproape toată sălbăticia”, în pădurile din România se continuă exploatarea, uneori ilegală. Călătorii care vin în număr mai mare ar putea avea un impact real, trimiţând mesajul că aceşti copaci valorează mai mult în pădure decât tăiaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
paduri,
romania,
vizita

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.