O nouă meserie a apărut în România. Cum poţi să câştigi între 200 şi 500 de euro pentru ceva ce ai face în mod normal în timpul liber

Autor: Ioana Matei Postat la 13 februarie 2023 8468 afişări

O nouă meserie a apărut în România. Cum poţi să câştigi între 200 şi 500 de euro pentru ceva ce ai face în mod normal în timpul liber

Digitalizarea industriei de carte şi apariţia primelor platforme de audiobookuri în limba română au condus la apariţia unei noi profesii pe piaţa muncii din România, care devine tot mai populară în rândul actorilor şi al jurnaliştilor: naratorul de cărţi în format audio, spun într-un comunicat de presă reprezentanţii Voxa, prima platformă de audiobookuri şi ebook-uri în limba română.

„Avem un portofoliu de 70 de naratori deocamdată, iar majoritatea sunt actori, jurnalişti de radio sau ziarişti. Un narator de audiobookuri câştigă între 200 şi 500 de euro net pentru fiecare carte citită, în funcţie de notorietatea pe care o are, dar şi de lungimea şi de complexitatea cărţii citite. Am observat că mulţi dintre ei şi-au descoperit o vocaţie în a nara cărţi şi această activitate devenit o pasiune pentru ei, ne-a surprins cât de mult timp alocă noului hobby”, a declarat Dan Vidraşcu, CEO al Voxa. 

Voxa a început să producă primele audiobookuri în limba română la începutul anului 2020, când oamenii încă stăteau în case din cauza pandemiei, iar actorii şi jurnaliştii primeau acasă echipamentele de înregistrare. În prezent, Voxa înregistrează cărţi în format audio în cele opt studio-uri special amenajate în acest scop şi a ajuns la un catalog de peste 2.000 de audiobookuri în limba română. „Un audiobook ia naştere în 45 de zile şi cuprinde mai multe etape: alegerea naratorului, programarea sesiunilor de înregistrare, editarea materialului înregistrat (pentru a elimina pauzele, eventualele zgomote sau repetiţiile naratorului), redactarea materialului editat (ascultarea înregistrării concomitent cu lectura cărţii de către un editor pentru a identifica greşelile), corectarea materialului, editarea finală şi masterizarea sunetului”, a mai spus Dan Vidraşcu. Naratorul unui audiobook este ales în funcţie de categoria în care se încadrează cartea ce urmează să fie citită (dezvoltare personală, business, ficţiune, literatură, cărţi de copii etc.), iar editorul Voxa decide potrivirea dintre vocea naratorului şi conţinutul cărţii. De asemenea, o condiţie necesară pentru narator este ca acesta să citească cartea înainte să vină în studio, pentru a se familiariza cu lectura. Printre cei mai apreciaţi naratori de către ascultătorii Voxa se numără actorul Şerban Pavlu, jurnalista şi bloggeriţa Cristina Stănciulescu, actorul Mihai Călin, actriţa Ilinca Hărnuţ şi jurnalista Raluca Hatmanu.

Cea mai lungă durată a unui audiobook în limba română înregistrat de Voxa este de 35 ore (romanul ”David Copperfield” în lectura Iuliei Draghici), iar cea mai scurtă durată o au rezumatele unor cărţi (de exemplu, rezumatul cărţii ”Gândirea Laterală”, narat de Emilia Bebu, are o durată în format audio de doar 11 minute).

În luna ianuarie 2023, pe primele locuri în topul cărţilor puse în biblioteca virtuală Voxa pentru a fi ascultate de către utilizatori se află atât titluri din zona de dezvoltare personală, cât şi de ficţiune: De ce nu mi-a spus nimeni asta până acum? Sfaturi practice pentru zile cu susul în jos (de dr. Julie Smith), Creierul copilului tău (de Daniel J. Siegel şi Tina Payne Bryson), Sentinţa de la miezul nopţii (de Harriet Tyce), Gândeşte ca un călugăr (de Jay Shetty), Gânduri către sine însuşi (de Marcus Aurelius), Acţionează şi gândeşte ca o pisică (de Stephane Garnier). 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.