Îmbătrânirea populaţiei plus creşterea speranţei de viaţă este o e­cu­aţie care dă bătăi de cap celor mai multe dintre guvernele lumii occiden­­tale deoarece rezultatul sunt presiuni din ce în ce mai mari pe bugetele de stat şi pe tineri, care din salariile lor trebuie să susţină din ce în ce mai mulţi pensionari. Unele guverne, cum ar fi cel francez, aplică reforme şi obligă salariaţii să se pensioneze mai târziu. Reacţia muncitorilor este o explozie de proteste.

De aceea, specialiştii de la Conseil d’Orientation des Retraites (COR), organism care se ocupă cu analizarea situaţiei din sistemul de pensii, au venit cu o idee radicală. Ce-ar fi dacă liderii politici din Franţa şi din UE ar începe să se uite la o altă sursă de finanţare care se află chiar sub nasul lor: chiar pensionarii.

În medie, ei sunt mai bogaţi de­cât per­soanele care lucrează – pensia poate fi mai mică decât salariul unui mun­citor, dar adesea pensionarii nu mai au copii acasă şi o mare parte dintre ei sunt proprietari de locuinţe.

COR a constatat că ave­rea netă a pensio­narilor (avuţia tota­lă minus datoriile) este cu 35% mai mare de­cât a oa­menilor care lucrea­ză. De­par­tamen­tul de statistică al ministe­rului sănă­tă­ţii şi protecţiei sociale DRESS esti­mează că standar­dele medii de viaţă au atins 2.310 euro/lu­nă/pensionar în 2019; adică cu 9,5% mai mult decât restul popu­laţiei.

Cei mai bogaţi 10% dintre pen­sionari câştigă mai mult de 3.200 de euro/lună net, cu 1,7% din populaţia pensionară (puţin peste 250.000 de persoane) câştigând peste 4.500 de euro/lună net, conform cifrelor DRESS.

Există, de asemenea, un argu­ment politic: baby boomerii au dus-o mai bine până la pensionare, cu creş­teri economice în general mai mari şi cu rate ale şomajului mai scăzute. De aceea, ideea că pensionarii ar trebui cumva să plătească ceva înapoi printr-un „pact intergeneraţional“ nu este atât de exagerată.