O gură de aer proaspăt, în mijlocul crizei protestelor şi a pandemiei. Oamenii de ştiinţă au descoperit cel mai curat aer din lume

Postat la 03 iunie 2020 168 afişări

O gură de aer proaspăt, în mijlocul crizei protestelor şi a pandemiei. Oamenii de ştiinţă au descoperit cel mai curat aer din lume

În contextul pandemiei şi al protestelor, nu trebuie să uităm nici de criza poluării mediului. Oamenii de ştiinţă cred că au identificat unde se află aerul cel mai curat din lume

Aceştia au localizat aerul pur în zona de sud a Globului, acolo unde apa oceanică înconjoară Antarctica. În urma studiilor, au descoperit că bioaerosolul de aici este lipsit de particule toxice, rezultate în urma activităţii umane

Într-un prim-studiu de acest fel al compoziţiei biioerosolului din Oceanul de Sud, cercetătorii de la Universitatea de Stat din Colorado au identificat o regiune atmosferică care rămâne chiar şi acum neschimbată de activitatea umană.

Există o strânsă conexiune între vreme şi climă, fiecare regiune având specificul ei. Pe măsură ce climatul se schimbă din cauza activităţii umane, oamenii de ştiinţă şi cercetătorii fac mari eforturi pentru a găsi un colţ al Pământului rămas intact.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
stiinta,
criza,
pandemie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.