O firmă chinezească vrea Vinarte

Postat la 26 aprilie 2014 91 afişări

Firma Red Gate din China vrea să cumpere cu 3,6 milioane de euro activele Vinarte, firmă aflată în insolvenţă, dar şi stocurile de vin şi mărcile aferente, scoase la vânzare pentru 3,5 milioane de euro, potrivit unui raport al RVA Insolvency, lichidatorul judiciar al producătorului de vin.

O firmă chinezească vrea Vinarte

Lichidatorul a reevaluat stocurile de vin aflate în patrimoniul companiei şi mărcile aferente centrului de vinificaţie de la Zoreşti.  Astfel, terenul, construcţiile şi echipamentele sunt evaluate la 1,08 milioane de euro, stocurile de vin la 1,6 milioane de euro, iar valoarea mărcilor care vor fi vândute este cuprinsă între 180.000 de euro şi 770.000 de euro. Lichidatorul propune vânzarea în bloc a acestora, prin negociere directă cu un cumpărător identificat, preţul minim de pornire fiind de 3,5 milioane de euro.

RVA a anunţat că a primit o ofertă de la firma chineză Red Gate, care are subsidiară în România societatea Chateau de Rouge. Chinezii vor să cumpere activul de la Zoreşti, împreună cu stocurile de vin şi mărcile aferente, pentru 3,63 milioane de euro. Potrivit RVA, pereţul oferit de firma din China acoperă achitarea datoriilor Vinarte.

Producătorul de vinuri Vinarte din Capitală a cerut în toamna anului 2010 insolvenţa, în încercarea de a opri creşterea penalităţilor la o datorie pe care o avea către stat. Vinarte exploatează circa 400 de hectare de teren pe trei domenii viticole - Mehedinţi, Dealu Mare (Zoreşti) şi Sâmbureşti.  Cu afaceri de 11,5 milioane de lei în 2012, firma avea, potrivit Ministerului Finanţelor, datorii de 17 milioane de lei (3,8 milioane de euro). Firma este deţinută de mai mulţi oameni de afaceri italieni şi francezi.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/o-firma-chinezeasca-vrea-vinarte-12532007
12532007
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.