O caricatură a coronavirusului dintr-un ziar danez a stârnit furia chinezilor

Autor: Departamentul Externe Postat la 28 ianuarie 2020 88 afişări

Cotodianul danez Jyllands-Posten a refuzat, marţi, să prezinte scuze oficialilor chinezi după ce au publicat o caricatură despre coronavirus, lucru care a stârnit furia ambasadei Chinei la Copenhaga, informează site-ul publicaţiei Liberation.

Caricatura publicată luni în cotidianul scandinav şi semnată de Niels Bo Bojesen, reprezintă steagul Chinei unde cele cinci stele care apar în colţul de sus stânga au fost înlocuite cu desene ale noului coronavirus care a apărut în China la finalul anului trecut.

Ambasada Chinei din Danemarca a reacţionat pe site şi a catalogat caricatura „o insultă la adresa Chinei (...) care jigneşte poporul chinez”.

Potrivit autorităţilor chineze din Copenhaga, caricatura a întrecut „limita etică a libertăţii de exprimare”. Ambasada a solicitat ziarului şi caricaturistului „să prezinte scuze publice poporului chinez”.

„Nu ne putem cere scuze pentru ceva ce nu credem că este greşit. Nu vrem să umilim sau să ne batem joc de nimeni şi nu credem că această caricatură face asta”, a afirmat Nyobe Jacob, redactorul-şef al cotidianului, pe site-ul publicaţiei.

Comisia Naţională de Sănătate din China a anunţat marţi că 106 persoane au decedat în urma epidemiei cu noul coronavirus, iar numărul cazurilor confirmate a ajuns la 4.515, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Nu este prima oară când Jyllands-Posten atrage controverse: cotidianul a iscat proteste violente în lumea arabă după ce a publicat caricaturi cu Mahommed.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CARICATURA,
CORONAVIRUS,
DANEMARCA

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.