Nuclearelectrica semnează acorduri cu francezii de la EDF pentru retehnologizarea Unităţii 1 de la Cernavodă şi producţia de radioizotopi medicali
Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a semnat două acorduri cu filiale ale grupului francez EDF, în cadrul unui parteneriat care vizează retehnologizarea Unităţii 1 şi dezvoltarea proiectului de radioizotopi medicali IRIS. Cele două colaborări marchează o etapă majoră în planul de investiţii al companiei, orientat spre extinderea duratei de viaţă a capacităţilor existente şi diversificarea utilizărilor energiei nucleare.
“Anul 2025 este semnificativ în ceea ce priveşte dezvoltarea şi avansarea proiectelor la Nuclearelectrica. Suntem aliniaţi calendarului nostru stabilit şi fiecare acord este destinat să ducă atât retehnologizarea Unităţii 1, cât şi proiectul IRIS cu un pas înainte spre finalizare. Ne asociem cu profesionişti de top la nivel mondial, precum Arabelle Solutions şi Framatome, pentru a oferi securitate energetică, securitate a aprovizionării, energie curată, prin Retehnologizarea Unităţii 1, dar şi radioizotopi pentru comunitatea medicală, şi, simultan, valoare adăugată pentru acţionarii noştri. Suntem aici pentru a demonstra întreaga gamă benefică a industriei nucleare româneşti", spune Cosmin Ghiţă, director general Nuclearelectrica.
Primul acord, încheiat cu Arabelle Solutions, are ca obiect furnizarea de echipamente şi servicii pentru retehnologizarea turbo-generatorului Unităţii 1, parte a proiectului amplu de modernizare a reactorului care urmează să fie oprit în 2027 şi repus în funcţiune în 2029.
Această etapă de retehnologizare va prelungi durata de viaţă a unităţii cu încă 30 de ani. Potrivit companiei, Unitatea 1 va continua să producă aproximativ 5 milioane MWh anual, evitând totodată emisii de circa 5 milioane de tone de CO₂ pe an.
Lucrările pentru acest proiect sunt deja în derulare, în faza a doua de dezvoltare, axată pe inginerie, achiziţii, autorizaţii, finanţare şi infrastructură.
Cel de-al doilea acord, semnat cu Framatome, filiala EDF specializată în tehnologie nucleară, stabileşte cadrul pentru implementarea producţiei de radioizotopi medicali Lutetiu-177 la CNE Cernavodă. Acest izotop este utilizat pe scară largă în tratamentele oncologice, în special pentru terapiile ţintite împotriva cancerului. Proiectul, denumit IRIS (Innovative Romanian Isotope System), a fost iniţiat în 2024 şi intră acum în etapa de implementare efectivă, cu obiectivul lansării serviciului comercial de iradiere în 2028.
Nuclearelectrica are o capitalizare de 14,3 mld. lei. De la începutul anului 2025 acţiunile au plus 14%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













