Nuclearelectrica amână cu o zi reconectarea Unităţii 2 de la Cernavodă la sistemul energetic. Unitatea 1 rămâne oprită, iar remedierea defecţiunii ar putea dura 2-4 zile
Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei de la Cernavodă, estimează că Unitatea 2 va fi reconectată la Sistemul Energetic Naţional (SEN) miercuri, 11 noiembrie, cu o zi mai târziu decât termenul anunţat anterior, urmând să atingă puterea nominală joi, 12 noiembrie.
În acelaşi timp, Unitatea 1 rămâne oprită, iar compania estimează că intervenţiile pentru remedierea defecţiunii vor dura între două şi patru zile, după care vor urma procedurile de repornire şi sincronizare la reţea.
Specialiştii centralei de la Cernavodă desfăşoară în prezent evaluări şi lucrări pentru remedierea situaţiei de la Unitatea 1, astfel încât aceasta să poată fi reconectată la sistemul energetic cât mai curând, potrivit unui raport al SNN transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti.
În ceea ce priveşte Unitatea 2, compania precizează că toate manevrele de repornire şi reconectare la reţea se desfăşoară conform procedurilor aplicabile centralei, cu respectarea condiţiilor de siguranţă nucleară.
Unitatea 1 a fost deconectată luni seară, 9 noiembrie, de la Sistemul Energetic Naţional, la trei zile după repornire, din cauza unei defecţiuni în partea clasică a reactorului.
Nuclearelectrica precizează că va informa acţionarii şi investitorii în cazul în care vor apărea noi modificări privind calendarul de repornire a celor două unităţi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










