Noul şef al ABN Amro, una dintre cele mai mari bănci din Olanda, vrea să dea afară 20% dintre angajaţi
ABN Amro se pregăteşte să concedieze aproape un sfert din angajaţii săi cu normă întreagă, în cadrul unei transformări majore iniţiate de noua directoare executivă, Marguerite Bérard, potrivit Financial Times.
Banca a anunţat marţi că va elimina 5.200 de poziţii până în 2028, măsură esenţială dintr-o nouă strategie menită să reducă cheltuielile şi să impulsioneze profitabilitatea.
Instituţia financiară avea la finalul anului trecut aproximativ 22.000 de angajaţi full-time şi a precizat că jumătate dintre disponibilizări vor veni în mod natural, prin plecări care nu vor fi înlocuite.
ABN a mai dezvăluit că deja a redus circa 1.000 de posturi de la începutul acestui an.
„Ştim că trebuie să facem mai mult pentru a ne îmbunătăţi randamentele şi competitivitatea”, a declarat Bérard, fost executiv BNP Paribas şi prima femeie care preia conducerea ABN, începând din aprilie.
În cadrul acestei restructurări, banca, care a raportat profituri nete de 2,4 miliarde de euro în 2024, intenţionează să-şi simplifice operaţiunile prin reducerea numărului de entităţi juridice, renunţarea treptată la sistemele IT învechite şi extinderea utilizării inteligenţei artificiale.
Schimbările fac parte dintr-o transformare mai amplă a grupului cu sediul la Amsterdam, naţionalizat în timpul crizei financiare din 2008, apoi reprivatizat parţial şi relistat în 2015.
ABN fusese cumpărată în 2007 pentru 49 miliarde de lire de un consorţiu condus de Royal Bank of Scotland, o tranzacţie care a împovărat RBS cu active toxice garantate prin credite ipotecare şi a contribuit la colapsul său din 2008.
Guvernul britanic a intervenit atunci pentru salvarea RBS (devenit ulterior NatWest), în timp ce operaţiunile olandeze ale ABN au fost salvate separat şi fuzionate cu cele ale Fortis într-o naţionalizare de 25 miliarde de euro.
În septembrie, statul olandez şi-a redus participaţia la ABN la aproximativ 20%, faţă de peste 30% anterior. Acţiunile băncii au crescut cu aproximativ 80% numai în acest an.
Tot marţi, ABN şi-a actualizat obiectivele financiare înaintea unei întâlniri cu investitorii, promiţând să majoreze rentabilitatea capitalurilor proprii — un indicator esenţial al profitabilităţii bancare — la minimum 12% până în 2028.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













