Nou maxim istoric pentru Bursa de la Bucureşti după un avans de 0,8% luni pentru indicele BET. Dinamică pe fondul aprecierii acţiunilor Romgaz cu 2,7%, Hidroelectrica cu 2% şi Digi cu 1,2%

Autor: Tibi Oprea Postat la 04 martie 2024 37 afişări

Nou maxim istoric pentru Bursa de la Bucureşti după un avans de 0,8% luni pentru indicele BET. Dinamică pe fondul aprecierii acţiunilor Romgaz cu 2,7%, Hidroelectrica cu 2% şi Digi cu 1,2%

Indicele de referinţă BET al Bursei de la Bucureşti s-a apreciat luni cu 0,75% şi a atins un nou maxim istoric de 16.129,36 de puncte, fiind pentru prima oară când depăşeşte pragul de 16.100 de puncte, arată datele agregate de ZF de la BVB.

Dinamica acestuia a fost determinată în principal de creşterea acţiunilor Romgaz cu 2,7%, Hidroelectrica cu 2%, Digi Communications cu 1,2% şi Electrica cu 1%. La polul opus, cele mai mari scăderi au fost la Fondul Proprietatea (minus 1,4%), Transport Trade Services şi Transelectrica (minus 1%) şi TeraPlast (minus 0,85%).

Lichiditatea totală s-a ridicat la 1,92 mld. lei şi a inclus cele cinci tranşe ale celei mai recente emisiuni de titluri de stat Fidelis a Ministerului Finanţelor Publice în valoare cumulate de 1,79 mld. lei, dar şi o tranzacţie pe segmentul ofertelor publice prin care Infinity Capital Investments a vândut participaţia la Univers Rm. Vâlcea pentru 50,9 mil. lei.

Exceptând cele două operaţiuni, rulajul s-a ridicat la 80,5 mil. lei şi a fost peste media de tranzacţionare a acestui an. Cele mai lichide acţiuni au fost Banca Transilvania (16 mil. lei), Hidroelectrica (14,6 mil. lei) şi Romgaz (12 mil. lei).

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.